România, sancționată de UE pentru că nu a adoptat directiva care pedepsește fraudarea fondurilor

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 03.12.2020 - 16:42
Comisia Europeană a declanșat oficial procedura de sancționare a României/FOTO: plataformamedia.com

Comisia Europeană a declanșat oficial procedura de sancționare a României (infringement) pentru că nu a comunicat transpunerea în legislația națională a unei directive UE care sancționează fraudarea fondurilor și bugetului UE, potrivit unui comunicat al executivului european.

SHARE

Concret, Comisia Europeană a decis astăzi să trimită avize motivate Irlandei și României din cauza neîndeplinirii obligației de a comunica transpunerea normelor UE în legislația lor națională privind combaterea fraudelor vizând interesele financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal [„Directiva PIF” (UE) 2017/1371].

Statele membre trebuia să informeze Comisia până în iulie 2019 cu privire la măsurile luate pentru punerea în aplicare a directivei.

Proiectul de lege care transpune directiva UE a fost votat de Camera Deputaților (decizională) pe 17 noiembrie și trimisă la promulgare președintelui Klaus Iohannis pe 19 noiembrie. De atunci, legea nu a fost promulgată.

Aceste norme cresc nivelul de protecție a bugetului UE prin armonizarea definițiilor, a sancțiunilor și a perioadelor de limitare ale infracțiunilor care afectează interesele financiare ale Uniunii.

De asemenea, directiva pune bazele competenței materiale a Parchetului European (EPPO), care va investiga, va urmări penal și va obține sancționarea acestor infracțiuni. Comisia a deschis procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor trimițând câte o scrisoare de punere în întârziere Irlandei și României în septembrie 2019.

În urma avizelor motivate de astăzi, statele membre în cauză au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor expuse de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la acest caz, potrivit g4media.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te