PSD-ALDE a legalizat cele 20 de companii municipale ale Gabrielei Firea

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 31.07.2019 - 13:19

​Majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General a introdus în legalitate, miercuri, cele 20 de companii cu hotărâri de înființare anulate de instanță, la cererea USR, fiindcă au fost adoptate ilegal, cu votul a jumătate plus unu din consilieri, nu cu două treimi cum prevede legea.

SHARE

Hotărârile de reconfirmare au fost aprobate cu 29 de voturi pentru, majoritate absolută. Aprobarea a fost posibilă după ce Guvernul Dăncilă a modificat prin Ordonanță de Urgență Codul Administrativ, astfel încât proiectele care vizează administrarea patrimoniului pot fi adoptate doar cu votul a jumătate plus unu din consilierii în funcție. Alianța PSD -ALDE nu are două treimi în Consiliul General, deci nu putea introduce companiile în legalitate fără votul opoziției.

Roxana Wring, consilier general și președintele USR București, este de părere că nici după modificarea Codului Administrativ companiile înființate nelegal nu pot fi aduse în legalitate.

„Nu le poate introduce în legalitate pentru că decizia instanței este definitivă. Nu poți legaliza ceva care a fost desființat printr-o decizie a instanței. Vom vota împotriva și vom ataca proiectele de hotărâre în instanță, în caz că vor fi adoptate pe 31 Iulie. Gabriela Firea continuă să sape la groapa în care se afundă Bucureștiul. RADET în faliment, proiecte de infrastructură blocate, zeci, sute de milioane de euro cheltuite pe niște companii declarate ilegale de instanța, faliment nedeclarat”, a declarat Roxana Wring pentru HotNews.ro.

În expunerea de motive semnată de Gabriela Firea se arată însă că intrarea în legalitate este posibilă.

”Văzând Decizia nr. 6504/22.11.2018 a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă, prin care se anulează actele administrative care au avut ca obiect înfiinţarea de societăți pe acţiuni cu capital majoritar al municipalității care să presteze servicii publice (...)

Având în vedere necesitatea de a conserva continua funcţionare a serviciului public gestionat, precum şi la obligaţia Municipiului Bucureşti de a furniza colectivităţii locale teritoriale aferente servicii publice absolut necesare, esențiale pentru asigurarea unui standard minim şi rezonabil de viaţă.

Apare astfel necesară confirmarea intenției autorității deliberative de înfiinţare a acestei societăți invalidată de instanta judecătorească din cauza unui viciu de aprobare şi anume neadoptarea cu votul de 2/3 din numărul consilierilor generali fiind incidente prevederile art 45 alin 3 din Legea nr 215/2001. Viciul de care au fost afectate hotărârile CGMB anulate prin hotărâre definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, se referă la lipsa majorității necesare a voturilor consilierilor ce intră în alcătuirea CGMB. (...)

În aceste condiţii, dacă viciul este cel al lipsei majorității necesare a consilierilor membri ai C.G.M.B., atunci actul de confirmare ar trebui adoptat cu majoritatea care nu a fost realizată la data adoptării inițiale actului administrativ viciat”, se arată în expunerea de motive

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te