Procurorul general al SUA, numit de Trump: Nu există dovezi ale fraudării masive a alegerilor

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 02.12.2020 - 12:19
William Barr a declarat că nu există dovezi privind fraudarea răspândită a alegerilor/ FOTO: Getty

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a declarat marți că Departamentul de justiție (DOJ) și FBI-ul nu au descoperit fraude electorale la un nivel care să fi alterat rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, relatează Business Insider.

SHARE

„Până acum nu am văzut fraudă la o scară care să fi putut determina un rezultat diferit în alegeri”, a declarat Barr pentru Associated Press.

Doi dintre avocații președintelui Donald Trump, Rudy Giuliani și Jenna Ellis, l-au contrazis ulterior pe acesta într-un comunicat.

„Cu tot respectul cuvenit Procurorului General, nu a existat nici măcar un simulacru de investigație a Departamentului de Justiție. Am adunat dovezi ample pe care [oficialii Departamentului de justiție] nu le-au examinat privind voturi ilegale în cel puțin șase state”, au adăugat avocații lui Trump în comunicat.

Barr a părut să încerce să preîntâmpine acest argument în interviul acordat AP, afirmând că instanțele sunt cel mai bun loc pentru echipa lui Trump de a-și înainta acuzațiile și nu Departamentul de justiție. Acesta a adăugat că „majoritatea acuzațiilor privind frauda sunt foarte particularizate unui set de circumstanțe sau actori sau conduită” și nu „acuzații sistemice”.

Afirmația lui Barr, unul dintre cei mai loiali apărători ai lui Trump, este cu atât mai remarcabilă întrucât acesta a susținut timp de mai multe luni afirmații fără bază ale președintelui republican privind posibila fraudare a voturilor prin corespondență. Barr a speculat că țări străine ar putea manipula voturile prin corespondență, o afirmație în sprijinul căreia serviciile de informații americane nu au găsit nicio dovadă. În luna octombrie Barr a atras critici puternice după ce a autorizat ca procurorii federal care suspectează infracțiuni electorale să ia măsuri pentru investigarea acestora.

Măsura a schimbat politicile de lungă durată ale Departamentului de justiție menite să împiedice intervenția acestuia în alegeri și a provocat demisia directorului diviziei de investigare a infracțiunilor electorale din cadrul DOJ, Richard Pilger.

Echipa de campanie a lui Donald Trump și alți oficiali republicani au intentat peste 20 de procese privind potențiale fraude electorale în mai multe state pierdute de acesta însă până acum nu au câștigat niciun caz, potrivit hotnews.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te