Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ateneul Naţional din Iaşi, bustul a fost amplasat pe Dealul Copoului, la intersecţia dintre bulevardul Carol I şi str. Gheorghe Asachi. Este primul monument de for public din municipiul Iaşi dedicat lui Octavian Goga. La dezvelirea bustului a participat primarul Iașiului, Mihai Chirica.
Inițial, Octavian Goga a fost partizanul democratiei parlamentare, însă după 1930 vederile sale se schimbă radical, simpatizând fascismul italian și nazismul german. A fost unul dintre liderii mișcării naționaliste românești.
Prim-ministrul Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938) a dus o politică pronazistă intenționând să se alieze și să adopte politica Germaniei naziste și Italiei fasciste și a dus o politică antisemită prin care a negat drepturile legale ale populației evreiești.
El s-a dovedit a fi un extremist xenofob, cu vederi fasciste și net antisemite. Istoricul Florin Constantiniu scrie în lucrarea „O istorie sinceră a poporului român” că marele poet Goga se înmlăștina, întrucât „se credea și se voia un «duce» sau «führer» român.
Detalii AICI