PMB a închis biroul de relații cu publicul după ce o angajată a fost depistată cu coronavirus

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 11.03.2020 - 12:44
Foto: Facebook

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunțat, miercuri, că a suspendat activitatea Biroului de Relații cu Publicul până în 22 martie, din cauză că o angajată a biroului a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

SHARE

”Ieri am decis suspendarea Relațiilor cu Publicul de la Primăria Capitalei până pe 22 martie, tocmai pentru că o colegă din Primărie este infectată cu COVID-19. Acum două zile am solicitat închiderea școlilor și grădinițelor până după Paște, teatrele Primăriei Capitalei și-au întrerupt activitatea, la fel ca manifestările culturale cu un număr mare de oameni”, a transmis primarul Capitalei printr-un mesaj publicat pe Facebook.

Tototdată, toți cei 70 de angajaţi ai Biroului de Evidenţă a Populaţiei au intrat în izolare la domiciliu, după ce o colegă a informat în cursul dimineţii că a fost în excursie în Israel cu un bărbat, confirmat ulterior cu coronavirus. Potrivit G4Media.ro, este vorba de angajatul ADP sector 4, care a mințit autoritățile și a fost internat la Spitalul Gerota.

„Am închis Biroul de Evidenţă a Populaţiei începând din această dimineaţă, pentru că o colegă de la acest birou a anunţat abia azi dimineaţă faptul că s-a aflat în excursie în Israel cu pacientul de 60 de ani, fost ofiţer, angajat la DSP Sector 4. Şi pentru că a informat doar astăzi conducerea, am luat măsurile care s-au dispus la nivel naţional, şi anume: toate cele 70 de persoane angajate la Biroul de Evidenţă a Populaţiei au intrat de azi dimineaţă în izolare la domiciliu. Li se vor face testele necesare şi procedăm deja la dezinfecţia tuturor birourilor, holurilor, toaletelor, intrărilor din zona de Evidenţă a Populaţiei”, a precizat primarul, în debutul şedinţei Consiliului General al Capitalei.

Ea a menţionat că directorul Biroului va lucra de acasă, pentru acoperirea urgenţelor, având la dispoziţie aparatura necesară.

„Pentru urgenţele pe care le vor avea cetăţenii, pentru că vor fi şi astfel de situaţii, am luat legătura cu directorul de la Biroul de Evidenţă a Populaţiei. Va lucra de acasă, va avea computer, aparat foto, ştampilă, registre, documente, tot ceea ce este necesar, pentru a elibera documentele care sunt urgenţe. Deci nu se închide activitatea, dar se lucrează de la domiciliu, pentru protecţia atât a cetăţenilor, cât şi a angajaţilor de la biroul de Evidenţă a Populaţiei”, a spus ea, citată de Agerpres.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te