Românii nu vor plăti taxe pentru apa din fântânile proprii și nici nu vor fi obligați să monteze contoare. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că folosirea apei din gospodării rămâne legală, iar noile reguli vizează doar captările ilegale.
Românii nu vor plăti taxe pentru apa din fântânile proprii și nici nu vor fi obligați să monteze contoare. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a explicat că folosirea apei din gospodării rămâne legală, iar noile reguli vizează doar captările ilegale.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat, sâmbătă, că fosta conducere a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a făcut verificări pentru a pune presiune pe operatori şi nu a urmărit respectarea legislaţiei.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), anunță o serie de măsuri ample de reformă la Romsilva, după ce Senatul a adoptat legea de aprobare a ordonanței de urgență care vizează reorganizarea instituției.
Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului Diana Buzoianu a fost adoptată, în plenul de luni al Senatului. S-au înregistrat 74 de voturi „pentru” şi 43 de voturi contra. S-a înregistrat şi o abţinere.
Administrația Națională „Apele Române” nu mai plătește 54.000 €/ lună chirie pentru sediul din centrul Capitalei. Ministrul Mediului anunță că a fost renegociat contractul.
Programul Rabla 2025 ar putea fi lansat la începutul săptămânii viitoare, a anunțat Diana Buzoianu. Ministrul Mediului a anunțat și care sunt schimbările din programul de anul acesta.
Mii de oameni, din trei localități din Mureș, se pregătesc pentru ce este mai rău, după ce autoritățile au anunțat, că în doar câteva ore, vor sista complet furnizarea apei.
Ministrul Mediului a vorbit despre reforma fiscală. Ce se va întâmpla cu Programul Rabla? Mircea Fechet a fost întrebat dacă există riscul să fie suspendat programul RABLA sau să piardă o anumită parte din finanţare.