duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Permisul auto poate fi obținut din fața calculatorului. Ce pași trebuie urmați

Data publicării: 31.05.2024 • 16:08 Data actualizării: 31.05.2024 • 16:08
Permisul auto poate fi obținut din fața calculatorului. Ce pași trebuie urmați foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)
Permisul auto poate fi obținut din fața calculatorului. Ce pași trebuie urmați foto: Pexels (fotografie cu caracter ilustrativ)

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit, printr-un ordin apărut joi, crearea cadrului legal necesar obținerii unui duplicat al permisului de conducere din fața calculatorului, fără să mai fie nevoie de deplasarea la serviciile de permise de conducere.

Potrivit Codului rutier, „în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permiselor de conducere ori al schimbării numelui titularului, autoritățile competente eliberează, după caz, un duplicat a cărui valabilitate nu poate depăși valabilitatea administrativă a documentului înlocuit sau alt permis de conducere”.

Acum, prin Ordinul 82/2024, în vigoare din 30 mai, MAI a stabilit o procedură prin care obținerea unui duplicat al permisului de conducere să nu mai implice deplasare la autorități, respectiv documentul să poată fi obținut online.

Astfel, după cum apare în ordin, cererea pentru eliberarea unui duplicat al permisului de conducere, dar și documentele necesare, “pot fi transmise și prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție în acest scop pe pagina de internet a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări”, conform avocanet.

Permisul auto poate fi obținut din fața calculatorului. Ce pași trebuie urmați

Pentru ca tot procesul să poată avea loc de la distanță, vechiul permis de conducere nu mai trebuie predat la autorități, valabilitatea acestuia încetând automat la înregistrarea cererii în sistemul informatic național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.

Dacă doresc, șoferii pot cere ca, până la eliberarea noului document, să beneficieze de o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere.

Citește și: Cum a reușit un bărbat să câștige procesul cu poliția care l-a găsit băut la volan. Ce a demonstrat?

După emitere, permisul de conducere este expediat la adresa din România indicată de titular ori poate fi ridicat de la serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor menţionat de solicitant în cerere.

În cazul în care permisul de conducere a fost reținut de polițiști din diverse motive, nu se vor putea depune cereri pentru eliberarea unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă ori a unui duplicat, cu excepţia cazurilor în care permisul de conducere a fost reţinut ca urmare a deteriorării ori expirării perioadei de valabilitate.

Citește și: DESCOPERIRE uriașă pentru ȘOFERI. Cum poți să bei la volan și la alcool-test să ai alcoolemie zero?

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră