Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu: „Agenda secretă e că refacem de la zero tot Spitalul Marie Curie”

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 31.10.2019 - 13:01
Oana Uscatu și Carmen Gheorghiu
Oana Uscatu și Carmen Gheorghiu

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu, fondatoarele „Dăruiește Viață”, au susținut, joi, o conferință de presă, ca urmare a atacurilor venite, în ultimele zile, din partea primarului Gabriela Firea și a ministrului demis al Sănătății, Sorina Pintea.

SHARE

Cele două reprezentante ale „Dăruiește Viață”, asociație care ridică, în curtea Spitalului „Marie Curie” din București, primul spital oncologic pentru copii din România, au anunțat că au „o agendă secretă”.

„Avem o agendă secretă și, la atacul politicienilor, răspunsul nostru este această agendă secretă. Alături de medicii și de managementul de la Spitalul Marie Curie, am realizat un un masterplan. Vrem să facem din tot Spitalul Marie Curie un spital la standarde europene. Acest masterplan, la care lucrăm împreună cu medicii, cu arhitecta noastră și cu specialiști din străinătate, constă în refacerea de a zero a întreg Spitalului Marie Curie. Vom mai ridica încă o clădire, astfel încât tot Spitalul Marie Curie să fie la standarde europene”, a declarat Carmen Uscatu. 

Tudor Chiriliă, unul dintre cei care au susținut încă de la început proiectul privind construirea spitalului pentru copiii bolnavi de cancer, a declarat, în cadrul conferinței de presă organizate de „Dăruiește Viață”, că Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu „au avut o viziune pe care nu a avut-o niciun politician până acum și de aceea acest spital se construiește. Dacă ar trebui să-mi pun banii în brațele cuiva și să fiu sigur de transparență, în brațele acestor două fete i-aș pune.”

Chirilă a avut și un mesaj pentru primarul Gabriela Firea: „Banii Primăriei nu sunt banii primarului. Terenurile orașului nu sunt terenurile primarului. Dacă doamna Firea este atât de grijulie față de acest spital, o întreb pe doamna Firea: ce facem cu zecile de actori neplătiți, de un an, la Arcub? Până la spital, aveți în administrație un oraș întreg, doamna Firea”. 

Pe de altă parte, Oana Gheorghiu a precizat că, în situația în care statul român, prin Ministerul Sănătății, nu se va implica în dotarea spitalului, prin proiectul pe care statul îl are cu Banca Mondială, aparatura va fi cumpărată tot de „Dăruiește Viață”:

„Vom finanța noi, Asociația „Dăruiește Viață”, dotarea cu aparate de radioterapie a spitalul pe care îl construim, dacă Ministerul Sănătății nu ne va include în proiectul cu Banca Mondială. Un aparat de radioterapie costă cel puțin 3 milioane de euro, iar spitalul nostru are nevoie de două astfel de aparate. Până în acest moment, singurul răspuns al Ministerului Sănătății la solicitarea noastră de a dota spitalul cu aparate de radioterapie a fost că nu sunt suficient de mulți copii bolnavi de cancer, ca să se justifice dotarea de către stat a spitalul”. 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te