Sofia Vicoveanca, internată de urgență la Suceava după un infarct. Starea artistei este stabilă
Cântăreața de muzică populară Sofia Vicoveanca a suferit un infarct și este internată la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, în stare stabilă.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 4:00, artista, de 84 de ani, a fost transportată la unitatea medicală, iar doctorii au stabilizat-o și au decis internarea.
Familia artistei a cerut discreție în ceea ce privește diagnosticul și tratamentul.
Sofia Vicoveanca, internată de urgență la Suceava după un infarct. Starea artistei este stabilă
Sofia Vicoveanca are o carieră impresionantă, de peste 65 de ani. S-a remarcat prin vocea sa inconfundabilă și prin promovarea folclorului din Bucovina, conform PROTV.
Sofia Vicoveanca, născută pe 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuți, județul Cernăuți (astăzi în Ucraina), este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară din România.
Citește și: Ne-au făcut să râdem, dar cei patru „milițienii” din Brigada Diverse au avut un destin tragic
Numele său real este Sofia Fusa, însă și-a ales numele de scenă "Vicoveanca" din dragoste pentru satul Vicovu de Jos, unde s-a refugiat împreună cu mama sa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce tatăl său a fost luat prizonier de sovietici.
În copilărie, datorită dificultăților materiale, a învățat diverse meșteșuguri tradiționale, precum cusutul și țesutul. A absolvit Școala Populară de Artă din Suceava și, în 1959, a fost angajată ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece și Dansuri "Ciprian Porumbescu" din Suceava.
Primul său disc a fost lansat în 1965, iar din 1998 a devenit solistă la Ansamblul "Rapsozii Botoșanilor".
Repertoriul său vast include cântece de leagăn, de nuntă, doine de dragoste și dor, colinde, bocete și balade, multe dintre ele reflectând umorul și înțelepciunea satului românesc. De-a lungul carierei, a lansat numeroase albume și a susținut spectacole atât în țară, cât și în străinătate, în țări precum Israel, Portugalia, SUA, Franța, Danemarca, Germania și Iugoslavia.