O profesoară a povestit cum în timpul examenului de la Evaluarea Națională un elev a avut o cerință care inițial a luat-o prin surprindere.
Cadrul didactic a relatat într-o postare pe Facebook cum un absolvent de clasa a VIII-a i-a cerut să se apropie de banca lui și i-a șoptit la ureche că avea nevoie de o ciocolată, fiindu-i rău din cauza emoțiilor.
Profesoara e plecat la cancelarie, unde s-a bucurat de prijinul unei colege care a plecat imediat la magazin și a cumpărat ciocolată pentru toți copiii.
Elevii s-au bucurat să aibă parte de această alinare, într-un moment emoționant pentru ei.
O profesoară a rămas fără cuvinte după ce un elev i-a cerut un lucru. Povestea stârnește lacrimi
Profesoara a mărturisit că a spus această poveste deoarece își dorește să evidențieze situațiile în care dascălii sunt aproape de elvii lor, îi încurajează, îi susțin și îi ajută necondiționat.
„25.06.2024 Evaluare Națională, prima probă. Copiii se adună în clasă, plini de emoții se așează în bănci timizi,cu sufletul la gură, așteptând subiectele.
După câteva minute de când a început proba, din ultima bancă se ridică ușor două degete și, cu glasul stins, cineva mă strigă:" Doamna, puteți veni puțin?"
Mă uit la el( îl știu puțin ghiduș), îi citesc pe față îngrijorare, pare ușor pierdut ,mă panichez puțin și eu dar mă îndrept spre el să văd ce s- a întâmplat; îmi șoptește la ureche, parcă puțin rușinat: "Puteți să mi luați o ciocolată ?"
Citește și: Ce se întâmplă când părinții vor să aibă copii independenți: Există riscul îndepărtării de familie
In prima secundă cred că este o glumă dar mă uit la el și ii citesc pe față că vorbește foarte serios. Il întreb:" Vrei o ciocolată caldă ???"
El îmi răspunde:" Nu ,o ciocolată, un baton, ce găsiți .."
Intreb în clasă dacă mai vrea cineva ceva dulce pentru că atunci înțeleg că, de emoții, i se făcuse rău .
O fată spune tot timid:" Vreau și eu dulce"
Ies din clasă, mă îndrept spre cancelarie și îi spun unei colege :"Trebuie să cumpărăm repede o ciocolată pentru că au nevoie de dulce copiii". Ea, colega mea, își ia" din zbor" portofelul și-mi trasează tranșant: „Nu, rămâneți aici, mă duc eu!"
O lecție de umanitate
Se întoarce după câteva minute de la magazin cu o cutie de bomboane și ciocolată și îmi zice :"Am vrut să cumpăr pentru toți câte un baton dar nu mai avea decât trei, celorlalți le am luat bomboane de ciocolată din cele mai bune"
Citește și: Probleme în educație? Profesor ASE: „Învățământul universitar a devenit prea costisitor”
Intru în clasă, împart fiecărui copil bomboane, celor doi copii pe fața cărora citisem mai multă nevoie de dulce le dau batonul vedetă.
La plecarea lor văd câte ambalaje au rămas în urmă, semn că aveau nevoie mulți, dar puțini au avut curaj să ceară.
Și-mi dau seama cât de inspirată a fost colega mea.
Am stat și m-am gândit toată ziua la acest moment, pentru unii poate hilar.
Pentru copiii din clasă, poate deja uitat...pentru unii cititori, total neimportant.
Pentru noi, "aducător de veste" încă o dată că și ei sunt ai noștri și trebuie să le fim aproape, să-i încurajăm, să-i susținem din tot sufletul în orice moment, că le suntem sprijinul de care au nevoie atunci când nu ne au decât pe noi în preajmă.
Le suntem prieteni, părinți, sfătuitori, colegi de gânduri și de suferință când simt să- și deschidă sufletul, suntem cei la care vin uneori după o îmbrățișare de care au nevoie să meargă mai departe.
Și mai știu ca profesorii din școala noastră, și ca ei mulți din alte școli, sunt Oameni, colegii mei pun suflet, dăruiesc și se dăruiesc.
Și știu că sunt mulți, mulți,mult mai mulți decât cei criticați.
Și știu ca Dumnezeu m-a iubit pe mine că mi-a dăruit asemenea colegi și pe copii că le-a dăruit asemenea profesori, indiferent în ce școală sunt.
Nu sunt cei arătați cu degetul că așteaptă cadouri, ei cumpără sandvișuri, o pereche de adidași, o bluză sau plătesc o excursie unui copil care nu are sau nu poate.
Vrea să schimbe optica profesorilor
Nu așteaptă flori la început sau la sfârșit de an, ar vrea ca banii destinați pentru acest lucru să fie donați unui caz social.
Nu sunt cei care " stau pe scaun 4 ore" și pleacă acasă cu sacul cu bani " nemunciti", sunt cei care vin de acasă cu jucăriile copiilor lor, cu păpușile lor, cu cărțile lor și le folosesc ca material didactic , astfel încât ora să fie cât mai plăcută și mai atractivă.
Sunt oameni obișnuiți, cu familie, cu rate la bănci, cu copii, cu probleme personale ,cu dureri și suferințe, cu lacrimi pe obraz uneori,dar sunt cei care nu fac rabat niciodată de la a fi OAMENI!
Nu îmi doresc ca această postare să fie altceva decât s- a dorit a fi: un mesaj către cei care denigrează cu prea multă ușurință oamenii din sistem, fără să le cunoască valoarea și către cei care etichetează gratuit o întreagă categorie din cauza unor " derapaje", existente ca în orice alt domeniu”, a povestit profesoara din Prahova pe contul său de Facebook.
Comentarii 0