O mină rusească din războiul cu Ucraina a explodat la Costinești. E alertă totală pe litoral

DE Daniel Toșa | Actualizat: 14.08.2023 - 17:22

O explozie puternică a avut loc în urmă cu puțin timp la Costinești, anunţă ISU Dobrogea. Autoritățile spun că ar fi vorba de o mină marină.

SHARE

Din primele informații se pare că ar fi vorba de o explozie în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești. La fața locului intervin salvatorii din Tuzla, cu un ASAS, SMURD B2 și RHIB Eforie.

Explozie în zona digului din faţa unui hotel din Costineşti. Autoritățile vorbesc de o mină marină

”Posibil mină marină”, a transmis sursa citată, informează Ziua de Constanța.

Autoritățile române susțin că în luna mai ar fi fost observată o altă mină în apropiere. 

„A fost o explozie puternică. Am văzut mult fum negru. Ni s-a zis că a explodat ceva. Se află poliția și pompierii aici. Turiștii încă sunt în apă", a declarat un turist aflat în zonă, potrivit Digi24.

“În această dimineaţă, în jurul orei 9.00, am fost solicitaţi prin apel la 112 să intervinim în staţiunea Costineşti, acolo unde a avut loc o explozie pe dig. La faţa locului au fost alocate rapid mai multe resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa, de la staţia Tuzla o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor şi, de asemenea, ambarcaţiunea RIB, iar în aceste momente vor pleca şi colegii cu echipajul CBRN. Ajunşi la faţa locului, colegii au perimetrat zona şi au constatat faptul că este vorba de o explozie în dig. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea.

Mină marină, descoperită la Sulina

În luna mai 2023, o mină marină a fost observată de o navă comercială și identificată de polițiștii de frontieră pe Marea Neagră, la 7 mile marine est de Sulina.

În data de 15.05.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizați de către o navă comercială cu privire la faptul că la aproximativ 7 mile marine est de localitatea Sulina, pe Marea Neagră, se afla un obiect plutitor asemănător unei mine marine.

Aceștia s-au deplasat la locul indicat cu o navă din dotarea Gărzii de Coastă și au procedat la monitorizarea cu atenție a obiectului, ocazie cu care, în urma observării în detaliu, s-a constatat faptul ca este o mină marină, aflată în derivă.

Polițiștii de frontieră au instituit o zonă de siguranță, și asigură securitatea perimetrală, fiind totodată anunțate autoritățile naționale, dar și cele ucrainene cu atribuții în domeniu, fiind informați de către cei din urmă cu privire la faptul că vor interveni pentru distrugerea minei.

Marea Neagră, minată după ce Rusia a invadat Ucraina

O altă mină marină a fost descoperită în luna aprilie 2023 de un pescador în zona Capul Midia din Năvodari.

„Nava de pescuit 'Flamingo 4', care desfăşura activităţi specifice la o distanţă de aproximativ 8 mile marine travers de Capu Midia, a raportat joi, prezenţa unui obiect asemănător cu o mină marină în trauler.

Conform procedurilor specifice, după primirea solicitării, şeful Statului Major al Forţelor Navale a ordonat intervenţia cu puitorul de mine 'Viceamiral Constantin Bălescu' (PM-274), cu o grupă de scafandri EOD ambarcată la bord.

Nava a ieşit din portul militar Constanţa în jurul orei 14.00, echipajul fiind pregătit să intervină pentru neutralizarea obiectului raportat”, au anunţat Forţele Navale.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te