Apoi, va merge la Palatul Cotroceni unde va avea loc o ceremonie militară, dar și cea de predare-primire a mandatului.
Nicușor Dan este al 5-lea președinte al României de după 1989, fiind primul independent care ajunge șef de stat.
Şedinţa solemnă a celor două Camere în care Nicuşor Dan depune jurământul ca şef al statului începe luni, la ora 12:00. La şedinţă sunt invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice, europarlamentari.
Nicușor Dan devine luni, oficial, președintele României. Va fi o ceremonie militară și de primire
Vor participa şi Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, conform PROTV.
Citește și Nicuşor Dan: "Cred că este important să avem un guvern cu majoritate în Parlament"
După depunerea jurământului în Parlament, de la 13:30, are loc ceremonia militară cu prilejul învestirii în funcţia de preşedinte al României a lui Nicuşor Dan, pe Platoul Marinescu de la Palatul Cotroceni.
Ulterior, va avea loc şi ceremonia de predare-primire a mandatului de preşedinte al României, în urma căreia Ilie Bolojan, preşedintele interimar, îşi încheie mandatul şi va reveni în Senat.
Ce spune legea?
Potrivit Constituţiei, candidatul a cărui alegere a fost validată de Curtea Constituţionallă depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Citește și Preşedintele României, Nicuşor Dan, pleacă în Polonia, apoi la Summitul B9, de la Vilnius
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
”Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, prevede Constituţia.