Ultima încingere a spiritelor, în sens cronologic, s-a produs la recentul summit de la Kiev, când preşedintele Ungariei, János Áder, a comparat anexarea Crimeii de către Rusia cu Tratatul de la Trianon. Încercând să îi asigure pe ucraineni că le înţelege exact situaţia şi să îşi arate compasiunea, oficialul maghiar a vorbit despre „agresiunea marilor puteri” şi „trauma Trianonului”. Traumă pe care maghiarii nu au uitat-o „nici după un secol, că au ajuns atunci să fie minoritari”.
Venită în contextul discuţiilor despre teritorii, invazii şi, mai ales, al umorilor istorice ale Europei de Est, o parte de lume unde fiecare are măcar un război sau un masacru de reproşat vecinilor, declaraţia a urcat pulsul unora de la Bucureşti. Contextul politic intern a pus şi el gaz pe foc, contestatarii premierului Cîţu din lupta pentru şefia PNL grăbindu-se să puncteze lipsa lui de reacţie.
Apoi au intrat în arenă patrioţii de serviciu şi ceilalţi actori politici care tradiţional mizează pe cartea naţionalistă. S-a terminat cu stropşeli la televizor şi cu un comunicat al MAE, care a condamnat în termeni diplomatici declaraţia. Ce rămâne totuşi?
Citește și: Interlopul Fane Vitamină a fost împușcat de Gore, coleg penal. Cum au trădat clanul "Frăția"
Faptul că oficialii de la Budapesta agită în mod intenţionat apele pe tema Ungariei Mari nu mai este deja o noutate. S-a scris şi s-a analizat. Ştim cu toţii că regimul Orban şi-a făcut un stindard din această temă şi că omul forte de la Budapesta încearcă să reînvie naţionalismul revizionist maghiar, la pachet şi ca o consecinţă firească a respingerii modelului european integrator şi unitar.
Nimic nou, de altfel. Îmi permit să aduc aminte celor care au uitat că exact aceasta a fost şi atitudinea nobilimii naţionaliste în perioada Dublei Monarhii (Doppelmonarchie), perioadă în care maghiarii, într-adevăr minoritari în propria lor ţară, dacă este să răspundem preşedintelui maghiar, au făcut tot ce le-a stat în putinţă să respingă orice reformă şi orice idee federalistă venită de la Viena. Nefiind specialist în chestiune, nu pot spune cât din această atitudine a dus în final la disoluţia Austro-Ungariei şi la „trauma de la Trianon”, dar, din câte spun istoricii specializaţi pe perioadă, a jucat un rol major. Asta doar ca observaţie.
Citește și: Efectul nevaccinării: În România se moare de cinci ori mai mult de COVID decât în Israel
O altă observaţie este că declaraţia preşedintelui maghiar nu este deloc motiv să sărim ca arşi, de parcă acum am auzit prima oară aşa ceva. Preşedintele Áder a fost chiar reţinut vorbind despre „Tratatul de la Trianon”.
În iunie 2020, cu ocazia inaugurării Monumentului Unităţii Naţionale de la Budapesta, un memorial care a costat echivalentul a 16 milioane de euro şi pe pereţii căruia apar numele a 12.500 de comunităţi care au aparţinut Ungariei până în 1920, Viktor Orban a vorbit despre „dictatul de pace de la Trianon”, numindu-l şi o „condamnare la moarte”. Jurnaliştii europeni au apreciat că nu sunt motive de îngrijorare şi că mişcările de propagandă ale lui Viktor Orban nu vizează în mod serios un revizionism teritorial, ci ralierea sprijinului intern în lupta contra Uniunii Europene. Dacă despre asta a fost vorba, atunci recursul la „dictatul de la Trianon” a fost eficient, potrivit unui sondaj realizat de Academia Maghiară de Ştiinţe, 84% din cei aproximativ 1.000 de respondenţi au fost de acord că maghiarii adevăraţi sunt cei pe care „îi doare Trianonul”. (Comentariul integral în Revista 22)
