Totodată, Kovesi a atras atenția că nu ar trebui aşteptate rezultate imediate ale Parchetul Public European, însă acestea vor veni abia în câțiva ani, odată cu deciziile date în instanță.
„Cred că vor fi aşteptări mari odată ce instituţia va începe să lucreze efectiv la cazuri. Cred însă că oamenii trebuie să înţeleagă că rezultate credibile vor veni în doi, trei ani, odată ce vor începe să vină deciziile finale de la instanţe”, a afirmat Kovesi în interviul difuzat luni, citat de Agerpres.
Kovesi, care îşi va începe probabil noul rol în 4 noiembrie, dă asigurări că nu va fi intimidată de presiuni din partea nimănui.
„Va exista cu siguranţă presiune, odată ce anchetele încep, asupra instituţiei şi procurorilor, să nu uităm că oamenii care folosesc fonduri europene sunt în general oameni de afaceri, unii dintre ei foarte puternici. Dar sunt extrem de bine antrenată pentru aceasta, nu sunt câtuşi de puţin îngrijorată de acest lucru”, a adăugat ea.
EPPO, la care au aderat 22 din cele 28 de state membre ale Uniunii, urmează să fie lansat în 2020 şi va fi responsabil cu anchetarea şi aducerea în faţa justiţiei a cazurilor de fraude transfrontaliere în interiorul UE, în special cele de după noiembrie 2017, notează Agerpres.
O mare parte din eficacitatea EPPO va depinde de capacitatea Laurei Codruța Kovesi de a convinge statele membre să pună la dispoziţie procurorii şi resursele de care are nevoie instituţia.
Kovesi va conduce EPPO de la sediul central din Luxemburg, împreună cu câte un procuror european din fiecare stat membru. Anchetele vor fi conduse de procurori delegaţi la nivel naţional. Numărul acestora va fi stabilit prin negocieri cu miniştrii de justiţie şi procurorii generali din statele membre.
Potrivit Laurei Codruța Kovesi, estimarea numărului de potenţiale cazuri pe care le va instrumenta EPPO şi a numărului de procurori necesari în fiecare stat constituie priorităţi imediate.