Maşina în care se aflau trei persoane a intrat în coliziune cu un autocamion care circula din sens opus, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 33 de ani.
"Din primele date de la faţa locului a reieşit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2C, dinspre Pogoanele către Padina, un şofer în vârstă de 46 de ani, din Padina, a intrat în coliziune cu un autocamion la volanul căruia se afla un conducător auto de 33 de ani, din Buzău", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, relatează Agerpres.
Citește și: Oceanul Atlantic de Nord „fierbe”. Nou record de temperatură a apei: 24,9 grade Celsius
În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat decesul bărbatului în vârstă de 46 de ani şi a unei pasagere de 16 ani.
"Accidentul s-a soldat cu decesul şoferului de 46 de ani dar şi cu decesul unei pasagere din maşina acestuia, în vârstă de 16 ani, şi rănirea altei pasagere de 45 de ani, ambele din Padina.
Femeia de 45 de ani a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale", a transmis IPJ Buzău.
Citește și: FOTO Românul cu Tico a plecat iar în Kefalonia cu familia. I-a pus perne de aer, plutește ca Rollsul
Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.