METEO Ninsori abundente în jumătate de țară, până joi. Unde s-a depus deja strat consistent de zăpadă
Primele ninsori serioase ale sezonului au căzut marți în județul Suceava, iar meteorologii avertizează că urmează ore cu vreme severă în toată țara. De asemenea, în Transilvania, Moldova și la munte se va depune strat consistent de zăpadă.
Jumătatea lunii noiembrie a adus primele episoade de iarnă din România. La Suceava au căzut deja primii fulgi, în timp ce Administrația Națională de Meteorologie a actualizat alertele de vreme rea, anunțând frig, ploi și ninsori în mai multe zone ale țării.
Ninsori abundente în jumătate de țară, până joi. Unde s-a depus deja strat consistent de zăpadă
Ninsoare a fost raportată și în județul Bihor, potrivit imaginilor publicate de Meteoplus. Meteorologii avertizează că precipitațiile vor deveni tot mai accentuate în următoarele ore.
„În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, iar în noaptea de marți spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge și local se va depune strat de zăpadă cu grosimi de 2...6 cm și izolat de 10...12 cm. La munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, în special pe creste unde va depăși 15 cm”, a transmis ANM.
Citește și: METEO Alerte de ploi și vânt puternic în mai multe zone din țară. Unde va ninge?
Pe întreg teritoriul țării, vremea rămâne instabilă, cu variații mari de temperatură și perioade frecvente de ploi în aproape toate regiunile.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat că România se confruntă cu contraste termice puternice.
„În noaptea care urmează, ninsorile vor fi prezente în toată zona montană. Este posibil să consemnăm strat de zăpadă chiar și în zonele mai joase de relief din partea centrală și estică a țării. Vor fi precipitații mixte”, a declarat aceasta.
Citește și: Frig, mâzgă, ninsori! Încălțați mașina de iarnă! Conduceți în siguranță și evitați 1.800 lei amendă
Ploi abundente, ninsori și vânt puternic până joi dimineață
Meteorologii mai avertizează că precipitațiile vor continua să se acumuleze.
„Din punct de vedere al precipitațiilor, vorbim despre cantități care, prin acumulare, se vor situa între 20-20 și 5 litri pe metrul pătrat, izolat peste 30-40 de litri pe metrul pătrat”, a precizat Elena Mateescu.
Informarea meteo rămâne valabilă până joi dimineață, la ora 10:00, și vizează ploi abundente, ninsori la munte, precipitații mixte și intensificări ale vântului, cu rafale de 40-60 km/h în majoritatea regiunilor.