Fostul președinte Klaus Iohannis a rămas fără casa din centrul Sibiului. ANAF i-a schimbat yala
ANAF a anunțat că a preluat cota de o jumătate (1/2) din imobilul din centrul Sibiului, deținut de fostul președinte Klaus Iohannis, și că a schimbat yala de la ușa casei.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a comunicat că a preluat, în condițiile legii, cota de o jumătate (1/2) din imobilul din Sibiu, deținut de Klaus Iohannis până în 2015.
”Foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul AJFP Sibiu în spaţiu, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei”, explică ANAF.
Citește și: Klaus Iohannis a zburat de 110.000.000 lei în 10 ani de mandat. În 2023, a călătorit de 36.000.000
Fostul președinte Klaus Iohannis a rămas fără casa din centrul Sibiului. ANAF i-a schimbat yala
”Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) confirmă preluarea, în condiţiile legii, a cotei de o jumătate (1/2) din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, din Sibiu.
Preluarea vine ca urmare a unei moşteniri vacante culese de statul român, prin care acesta a dobândit dreptul de coproprietate”, a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, ANAF.
Este vorba despre imobilul deţinut, până în 2015, de fostul preşedinte Klaus Iohannis.
”Procedura de preluare a fost gestionată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sibiu, sub coordonarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.
În urma corespondenţei purtate cu foştii proprietari şi în conformitate cu atribuţiile prevăzute de lege pentru organul de valorificare, instituţia a procedat la intrarea în imobil, în calitatea Statului român de coproprietar.
Subliniem că foştii proprietari şi-au exprimat acordul cu privire la accesul A.J.F.P. Sibiu în spaţiul respectiv, fără a participa la acest demers, ceea ce a pus ANAF în situaţia de a prelua bunul prin schimbarea yalei uşii de la intrare”, a precizat instituţia, notează News.ro.
Citește și: Călin Georgescu, plătit să îi facă lui Iohannis proiecte de 30.000.000€. Erau maculatură DOCUMENT
”ANAF are obligaţia de a administra şi valorifica bunurile care intră în patrimoniul statului, în strictă conformitate cu prevederile legale.
În acest caz, instituţia a acţionat transparent şi cu respectarea procedurilor, asigurând exercitarea drepturilor statului român ca proprietar”, a declarat Adrian Nica, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.