Escrocherie în numele OLX România. Ți se fură datele și banii. Avertismentul autorităților
Specialiștii Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrag sâmbătă atenția asupra unei campanii de fraudă online în care este folosit numele OLX Romania.
Atacatorii cibernetici au intensificat campaniile de fraudă online prin care se dau drept platforme cunoscute, precum OLX.
Aceștia creează pagini false, trimit mesaje sau linkuri care par a fi legitime și încearcă să convingă utilizatorii să ofere date personale ori financiare sau să efectueze plăți în afara canalelor oficiale.
Citește și: O escrocherie periculoasă îi vizează pe clienții unei bănci cunoscute. Conturile sunt golite instant
Escrocherie în numele OLX România. Ți se fură datele și banii. Avertismentul autorităților
„Scopul lor este același: să colecteze datele de card și să obțină plăți frauduloase de la victime care cred că fac cumpărături în siguranță”, arată DNSC, conform mediafax.
Citește și: O nouă escrocherie cu carduri bancare. Cum ești păcălit să dai date personale?
Specialiștii au câteva recomandări pentru utilizatori:
-Nu completa niciodată formulare cu date personale din linkuri primite pe rețele sociale sau în comentarii.
-Verifică întotdeauna domeniul site-ului înainte de a introduce date de card sau de a face o comandă online.
-Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, probabil este o fraudă.
-Activează autentificarea cu doi factori (2FA) acolo unde este posibil.
-Raportează fraudele: sună la 1911 sau completează formularul pe pnrisc.dnsc.ro.