După preluarea președinției UE în ianuarie, Franța va reforma sistemul de azil european

DE Daniel Toșa | 29.09.2021 - 14:29
După preluarea președinției UE  în ianuarie, Franța va reforma sistemul de azil european/FOTO: Unsplash
După preluarea președinției UE în ianuarie, Franța va reforma sistemul de azil european/FOTO: Unsplash

Ministrul francez de Interne, Gérald Darmanin, a declarat miercuri că Parisul va susţine o reformă a sistemului de azil în Uniunea Europeană, care divizează cele 27 de state membre, atunci când va prelua în ianuarie preşedinţia Consiliului UE.

SHARE

Cererea de azil, aflată în centrul noului Pact privind migraţia şi azilul, propus de Comisia Europeană în septembrie 2020, este un „subiect european”, a declarat Darmanin la RMC/BFMTV.

Atunci când „vom prezida UE”, trebuie să spunem: „o singură cerere de azil pentru toată Europa”, a afirmat el.

Întrebat dacă Franţa va încerca să obţină votarea acestei măsuri, ministrul de Interne a răspuns: „Lucrăm la asta. Vom vedea ce va spune şi noul guvern german”. După alegerile legislative de duminică, Germania va avea un nou executiv, a cărui formare ar putea dura câteva luni.

Citește și: Eșecul vaccinării: teoria conspirației sau durerea la bască

„Acesta trebuie să fie obiectivul de atins, iar energia tuturor trebuie să se îndrepte spre asta: când ajungi în Europa, când faci o cerere în Italia sau în Spania sau în Malta sau în Franţa, ea trebuie să fie valabilă pentru toată lumea. Şi vom face schimb de informaţii”, a adăugat el.

Prin ampla sa reformă a sistemului european de azil, Comisia Europeană vrea în special să pună capă aşa-numitului Regulament Dublin, care, printre altele, acordă responsabilitatea de a administra dosarul unui solicitant de azil primei ţări în care acesta a intrat în UE.

Însă, de câţiva ani, Franţa se confruntă, conform unei formule a guvernului, cu „mişcări secundare”: persoane care au cerut deja azil într-o primă ţară, unde le-a fost respinsă solicitarea, vin apoi să îşi încerce norocul în Hexagon.

Citește și: Beijing către NATO: „Nu este nevoie de un nou bloc militar în Asia-Pacific. Acolo e locul Chinei”

Aceste mişcări au contribuit la plasarea Franţei la egalitate cu Germania în privinţa numărului de solicitări de azil începând cu 2019.

Poziţia Franţei faţă de noul Pact aflat în discuţie este neschimbată: în septembrie 2020, când Bruxellesul şi-a prezentat planul de reformă, Gérald Darmanin a făcut deja apel la o mai mare „solidaritate europeană” în privinţa gestionării cererilor de azil, precum şi a expulzărilor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te