Doi deputaţi britanici, foşti miniştri, au fost filmaţi în timp ce-şi negociau un câștig de 10.000 de lire pe zi pentru consilierea unei obscure societăţi sud-coreene, o practică legală dar care a provocat o dezbatere duminică în Marea Britanie, relatează AFP.
Cei doi conservatori, Matt Hancock, care a fost ministru al sănătăţii în timpul pandemiei, şi Kwasi Kwarteng, ministru efemer al finanţelor în toamna lui 2022, au fost prinşi în capcană de militanţii organizaţiei Led By Donkeys, care s-au făcut cunoscuţi pentru campaniile lor anti-Brexit.
Doi deputați britanici filmați când cereau 10.000 de lire pe zi pentru a consilia o firmă fake
În Regatul Unit este legal ca deputaţii să aibă o slujbă în plus pe lângă mandat şi nu există o restricţie privind veniturile pe care le pot primi. Ei trebuie totuşi să le declare într-un registru public.
Led By Donkeys explică într-un video postat pe Twitter că a vrut să facă "un experiment" în plină criză a costului vieţii. "Într-un moment în care oamenii au nevoie mai mult ca niciodată de deputaţii lor, ar accepta un membru al parlamentului un job vizând promovarea intereselor unei companii străine şi cu cât ar dori să fie plătit?", este întrebarea la care a încercat să răspundă organizaţia.
Ea a imaginat o societate sud-coreeană care doreşte să-şi dezvolte activităţile în Regatul Unit şi a contactat douăzeci de deputaţi. Ei urmau să participe la şase reuniuni ale consiliului consultativ pe an. Majoritatea deputaţilor contactaţi nu au răspuns, dar fost începute negocieri pe platforma Zoom cu Matt Hancock şi Kwasi Kwarteng.
"Aveţi un tarif zilnic?", a fost întrebat primul dintre ei. "În acest moment, da, este 10.000 de lire sterline (11.340 euro)", a răspuns el. Matt Hancock a făcut deja să se vorbească despre el participând în toamnă la un reality-show în Australia în timp ce era deputat.
Kwasi Kwarteng a răspuns că nu va accepta mai puţin de 10.000 de dolari (9.280 de euro) pe lună, dar în cele din urmă a încercat să obţină un onorariu de 10.000 de lire sterline pe zi.
În septembrie, Kwasi Kwarteng, pe atunci ministru de finanţe, a prezentat un buget care a creat o furtună pe pieţele financiare. El a fost demis din guvern câteva săptămâni mai târziu.
Acesta nu a reacţionat la video-ul postat de Led By Donkeys. Un purtător de cuvânt al lui Matt Hancock a subliniat că fostul ministru a respectat regulile.
Intervievat duminică pe Sky News, ministrul reechilibrării teritoriale Michael Gove a explicat şi el că "lucrurile propuse erau în interiorul regulilor". "Ceea ce este important este să ştim dacă un deputat este la înălţimea aşteptărilor alegătorilor săi", a adăugat el.
Deputata laburistă Lucy Powell susţine însă că "a fi deputat este o meserie care îţi ocupă tot timpul". "Cred că nimeni nu poate privi acest video fără a fi dezgustat", a adăugat ea, estimând că există "o problemă" cu regulile actuale.AGERPRES