Surse din cadrul CSM au explicat pentru G4Media.ro că decizia a fost luată, în principal, pe motiv că inițiativa legislativă nu prezintă nicio garanție că judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea unui control efectiv asupra modului în care au fost obținute informațiile.
Proiectul a fost deja adoptat tacit luna trecută de Camera Deputaților și a fost transmis Senatului, care este forul decizional.
În august 2020, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a depus un proiect de lege, alături de deputații liberali Cristina Trăilă şi Gabriel Andronache, prin care propune modificarea şi completarea Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României.
Proiectul de lege prevede că interceptările pot fi mijloace de probă în procesul penal, cu condiţia ca prin lege să fie reglementată o procedură clară şi adecvată, care să permită verificarea efectivă a legalităţii lor, atât a mijlocului de probă, cât şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute.
Proiectul de lege a venit după decizia CCR 55/2020 care spune că probele obținute de SRI pe MSN nu sunt valide în condițiile în care procedura de contestare a acestora nu este clară. Prin urmare, soluția este punerea în acord a legislației cu decizia CCR.