Solidaritate. Mai multe companii și ONG-uri donează bani și echipamente spitalelor din România

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.03.2020 - 16:23

Mai multe companii, persoane fizice și ONG-uri au donat, în ultimele zile, sume importante de bani sau produse medicale ori de curățenie, pentru a sprijini sistemul medical de sănătate în lupta cu coronavirusul.

SHARE

Vă prezentăm o listă (care va i completată pe parcurs ce vom mai primi informații) cu donațiile făcute, până acum, de zona privată, donații care au ajuns, în special, către spitalele aflate în linia întâi, în perioada epidemiei de COVID-19. 

OMV Petrom a anunțat că susţine, cu 1 milion de euro, Crucea Roşie Română, în cadrul acțiunilor desfășurate pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Compania a anunțat că fondurile vor fi folosite pentru achiziția de echipamente de testare pentru diagnosticare rapidă COVID-19. 

„Donația OMV Petrom reprezintă o contribuție substanțială pentru sistemul național de sănătate ceea ce va face posibilă creșterea accesului persoanelor
posibil infectate cu coronavirus la o testare rapidă. Mulțumim conducerii OMV Petrom pentru implicare și pentru dovada de responsabilitate socială în aceste vremuri dificile pentru țara noastră”, a declarat Ioan Silviu Lefter,
director general al Crucii Roșii Române.

Banca Transilvania a donat 290.000 de euro către Asociația „Dăruiește Viață”, bani care vor fi folosiți pentrua achiziționarea de aparate de ventilație și echipamente de protecție ce urmează să fie trimise spitalelor din linia întâi.

Mastercard a donat 100.000 de euro către Asociația „Dăruiește Viață”, pentru achiziționarea de echipamente medicale în spitale, pentru a face față epidemiei de coronavirus. 

One United Properties a achiziționat 22 de ventilatoare și 1.500 de teste rapide de depistare a COVID -19.

Avon Romania donează 1,7 tone de produse de igienă (săpunuri lichide și geluri de duș cu formulă identică) pentru centrele de carantină din București. Avon a mai anunțat că va face și o donație în bani pentru achiziția testelor COVID-19, teste care vor merge către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași.

Electrica Furnizare a anunțat că donează 433.000 lei pentru achiziția de măști sanitare de unică folosință, susținând, astfel, Campania națională de informare și prevenire a contaminării cu noul coronavirus, implementată de Crucea Roșie Română. 

PROFI România a donat 1.000.000 de lei pentru dotarea cu ventilatoare a unor secții de Terapie Intensivă din cadrul spitalelor din România. 

Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) a anunțat că se alătură „Campaniei de informare și prevenție CORONAVIRUS”, demarată de Crucea Roșie Română în parteneriat cu Guvernul României, prin donarea sumei de 100.000 RON pentru achiziția de materiale dezinfectante,  sanitare și de igienă.

Aceste materiale vor fi distribuite către instituții publice, spitale și alte instituții sanitare, precum și la populația aflată în nevoie,  cu ajutorul voluntarilor Crucii Roșii Române din cele 47 de filiale din țară ale organizației și în coordonare cu Direcțiile de Sănătate Publică locale.

Cotnari din Iași, producător de vin, a donat 50.000 de lei Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie.

Comunitatea Declic a anunţat că donează suma de 38.175 de euro pentru achiziționarea de echipamente de protecţie pentru personalul medical, aparate de ventilaţie şi măşti de oxigen.

Fundația CON-A a anunțat că va cumpăra o linie de analize pentru virusul SARS-CoV-2. Donația va ajunge la Spitalul Județean Sibiu.

Grupul TeraPlast donează 85.000 de lei spentru Spitalul Județean de Urgență din Bistrița și pentru Spitalul Orășenesc Băicoi. Banii vor fi folosiți pentru achiziţionarea de echipamente medicale, medicamente şi alte produse necesare pe timpul epidemiei de coronavirus.

Simona Halep donează bani pentru cumpărarea de echipamente medicale necesare în spitale.

„În timp ce noi stăm acasă, medicii și personalul medical fac eforturi uriașe să trateze și să salveze fiecare viață expunându-se personal pentru binele general. Haideți să urmăm cu strictețe indicațiile transmise de autorități și să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieții.  

Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziționarea echipamentelor și materialelor necesare în asemenea situații, sumă ce va fi direcționată imediat către autoritățile medicale din București și Constanța. Încurajez pe toți cei care pot să sprijine să contribuie și ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toții grijă de noi, să fim responsabili și pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!", a declarat Halep. 

Omul de afaceri Gigi Becali a cumpărat diferite produse, precum scaune, mese, paturi, calculatoare, telefoane, pe care le-a donat Spitalului Matei Balș, din Capitală. 

Continental Sibiu a donat 20.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru achiziționarea a 4 containere de triaj epidemiologic, necesare Spitalului Județean Sibiu în lupta cu COVID-19. 

„Facem parte din această comunitate de peste 15 ani, suntem cel mai mare angajator din Sibiu și este datoria noastră să ne implicăm atunci când comunitatea are nevoie de noi.

Suntem un oraș pentru oraș, așadar, am decis să ne alăturam campaniei printr-o donație și să încurajăm angajații să contribuie, în măsura posibilităților. De asemenea, invităm toate celelate companii din regiune, fie parteneri, fie competitiori, să se alăture. Orice ajutor va fi extrem de valoros în perioada care urmează!”, a declarat Oswald Kolb, Director General al Continental Sibiu.

Romgaz a donat pentru Crucea Roșie România suma de 1.250.000 lei, bani din care vor fi achiziționate 1.000.000 de măşti de protecție ce vor ajunge în spitalele din țară. 

Transavia a anunțat că achiziționează în regim de urgență aparatura necesară pentru testele de coronavirus și alte echipamente auxiliare pentru a ajuta Spitalul Județean de Urhență Alba și va aloca suplimentar 1 milion de lei pentru echipamente, dezinfectanți, măști.

SmartBill a donat încă 35 de mii de euro, iar compania IT Perspective a sponsorizat achiziția de consumabile și echipament medical în valoare de 132.923 de lei. 

Mrini Eye Hospital pune la dispoziţia Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa o clinică mobilă. Aceasta va fi plasată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase, pentru a ajuta la trierea pacienţilor şi depistarea rapidă a persoanelor infectate.

„Mrini Eye Hospital va pune la dispoziţia Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa o clinică mobilă. Aceasta va fi plasată în curtea Spitalului de Boli Infecţioase, pentru a ajuta la trierea pacienţilor şi depistarea rapidă a persoanelor infectate cu virusul COVID-19 şi la lupta împotriva răspândirii acestui virus.

Membrii Lions Club Constanţa se alătură luptei împotriva virusului COVID-19, aceştia vor dona către Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa teste rapide, iar Asociaţia Foc 1865 va dona haine de unică folosinţă pentru pacienţi şi alte consumabile", a scris, pe Facebook, doctorul Mrini Hicham.

Aegon România achiziționează două izolete care vor merge către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.

Agricola anunță că plafonează prețurile produselor și că s-a oferit să finanțeze achiziția de materiale sanitare, precum și realizarea unui laborator performant de analize pentru Spitalul Județean din Bacău. 

„În această perioadă susținem stabilizarea economiei și anunțăm plafonarea prețurilor produselor noastre. Am luat toate măsurile pentru ca angajații Agricola să își desfășoare activitatea în siguranță, susținem financiar și prin donații amenajarea și dotarea Laboratorului de Microbiologie în sistem Real Time PCR pentru detecția COVID-19 din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Bacău”, a anunțat compania din Bacău, pe Facebook.

Asociaţia „Dăruieşte viaţă”, care construieşte în București, exclusiv din donații, primul spital pentru copiii bolnavi de cancer, a anunţat că oferă toate donaţiile pe care le strânge începând din 11 martie pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

Fundația Globalworth donează 200.000 de euro pentru lupta împtriva Covid 19. 

Casa Share din Iași donează 55.000 de dolari și 8.200 de euro pentru achiziționarea unui aparat de testare și de teste. 900 de măști pentru cadrele medicale au ajuns deja la Spitalul de Boli Infecțioase.

Aqua Carpatica a anunțat că asigură necesarul de apă pentru spitalele de boli infecțioase din toată țara, dar și pentru secția de oncopediatrie a spitalului Marie Curie din București. Compania mai donează 50.000 de măști de protecție, 50.000 de mănuși și 50.000 de botoși pentru personalul medical din aceste spitale.

Restaurant Casa Brașoveană a anunțat, pe Facebook, că sprijină medicii din prima linie de la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov. Începând de luni, 23 martie, restaurantul va pregăti zilnic 64 de meniuri, care vor ajunge gratuit la medicii din acest spital. 

Asociația „Dăruiește Aripi” din Constanța a achiziționat mai multe echipamente medicale care sunt distribuite la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. 

Echipa Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava  a implementat o linie semi-automată de testare pentru coronavirus, care va fi donată Spitalului Județean de Urgență Suceava. 

Firma Polisea din Craiova a donat Asociației "Medici pentru viața copiilor" o sumă de bani pentru cumpărarea de filtre pentru aparatura de ventilație medicală sau alte consumabile, echipamente care vor ajunge în spitale. 

Kaufland România și Lidl România donează 100.000 de recoltoare pentru exudat nazal și faringian.

Compania clujeană de IT Fortech a donat 50.000 de euro pentru achiziționarea de materiale sanitare necesare spitalelor din linia întâi.

Salvați Copiii România alocă 100.000 de euro pentru dotarea și reorganizarea Compartimentului de Primiri Urgențe (CPU) al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu București - secția pediatrie  (INSMC) cu materiale și instrumente sanitare indispensabile unei intervenții eficiente.

Genesis College oferă cursuri online gratuite copiilor cadrelor medicale, în perioada 19 - 26 martie. Elevii interesați se pot înscrie la adresa solidaritate@genesis.ro. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te