Alexandrul Rafila, noul ministru al Sănătății, a încasat anul trecut din salarii, indemnizații, cercetare și consultanță nu mai puțin 391.157 lei și 11.148 dolari. Ceea ce înseamnă un venit lunar de 7.410 euro pe lună. În plus, Alexandru Rafila este unul dintre acționarii de la Transgaz și Banca Transilvania, companii care i-au plătit dividende.
Vilă, două apartamente și cinci terenuri
Noul ministru al Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a cumpărat în anul 2007 un teren agricol și două intravilane. Terenul agricol, de 2,3 ha, se află în localitate Crevedia, iar cele două terenuri intravilane (de 5.039 mp, respectiv 800 mp) sunt situate în orașul Otopeni. În 2013, și-a mai cumpărat un teren, de 1.040 mp, la Râșnov. Apoi, în anul 2018, a moștenit două loturi de teren, care cumulat au 1.420 mp, în Corbeanca.
Pe lângă terenuri, Alexandru Rafila mai deține două apartamente (în București, respectiv Voluntari). Cel din București, cumpărat în anul 2007, are o suprafață de 127 mp. Apartamentul din Voluntari a fost cumpărat în anul 2010 și are o suprafață de 140 mp. În plus, mai deține o vilă de 330 mp în localitea Râșnov. Pe 15 ianuarie 2021, Rafila a vândut un alt apartament de 37 mp cu suma de 67.500 de euro.
Milionarul de la Sănătate
Pe 14 iunie 2021, Alexandru Rafila și-a depus declarația de avere în calitate de deputat PSD. Conform documentului, ministrul Rafila deține un autoturism Volswagen fabricat în anul 2018. Are declarate trei conturi curente, cinci depozite și o casetă de valori. În cele opt conturi deține nu mai puțin de 1.003.500 lei, 179.000 de euro și 15.600 USD. O altă sumă, de 103.500 de euro, o ține numerar în caseta de valori. Totodată, a împrumutat două persoane fizice cu 4.000 de euro și 10.000 de lei.
Alexandru Rafila mai deține acțiuni la Transgaz și Banca Transilvania. Valoarea acțiunilor de la Transgaz este de 285.000 de lei, în timp ce a celor de la Banca Transilvania, 140.000 de lei.
Ministrul multifuncțional
În anul 2020, deputatul Alexandru Rafila a avut încasat venituri din șase locuri. Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila i-a plătit un salariu anual de 127.883 lei. Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, o altă instituție publică, i-a plătit un salariu anual de 225.156 lei. În paralel cu cele două locuri de muncă, Rafila a mai oferit și consultanță pe Persoană Fizică Autorizată, ceea ce i-a adus 32.000 de lei. Contractul a fost de „consultanță sănătate publică, microbiologie”.
Pe lângă cele două locuri de muncă la stat și contractul de consultanță, Alexandru Rafila a mai fost implicat într-un studiu de cercetare internațional pentru care a încasat peste 11.148 de dolari. De la Parlamentul României, în calitate de deputat a primit o indemnizație de 4.171 lei.
Și, pentru că a făcut parte din Consiliul Științific al ANSVSA, a mai primit o indemnizație de 1.947 lei.
În total: 391.157 lei și 11.148 dolari. Ceea ce înseamnă că Alexandru Rafila a fost renumerat cu aproximativ 7.400 de euro lunar. Pe lângă acești bani, a mai încasat o diurnă de 5.048 euro de la Organizația Mondială a Sănătății.
Dividende și contribuția de la PSD
Ministrul Alexandru Rafila a primit pentru anul 2020 dividende pentru acțiunile pe care le deține la Transgaz și Banca Transilvania. De la Transgaz a primit 14.696 lei, iar de la bancă, 5.581 lei. În plus, i-a fost restituit un împrumut de 10.000 de euro în decembrie 2020. Patru luni mai târziu, în aprilie 2021, a mai primit 130.000 de lei de la PSD, bani ce reprezentau contribuția la campania electorală.