BMW-uri pentru polițiști: Bode îl acuză pe Drulă că a aprobat detaliile tehnice. Liderul USR neagă

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 06.10.2022 - 16:41
Lucian Bode, ministrul de Interne- Foto: Inquam Photos/ George Porcutan

Ministrul de interne, Lucian Bode, a prezentat, joi, raportul Corpului de Control al Ministerului de Interne pe tema achiziției celor 600 de BMW-uri de la firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.

SHARE

Bode a spus că achiziția a trecut prin toate filtrele de legalitate și că „licitația este corectă”.

Într-o conferință de presă, Bode l-a acuzat pe liderul USR, Cătălin Drulă că ar fi aprobat cererea de finanțare când era ministru, inclusiv detaliile tehnice. Bode a refuzat să prezinte ziariștilor documentele complete, furnizând doar câteva extrase din contractul de finanțare, dar fără ca pe vreo anexă tehnică să existe semnătura lui Drulă sau o altă semnătură de la Ministerul Transporturilor.

Întrebat în mod repetat dacă anexa tehnică a fost aprobată/semnată formal de Drulă în 2021, Bode a răspuns afirmativ.

În replică, Cătălin Drulă a respins într-o postare pe Facebook toate acuzațiile lui Bode. El susține că nu a semnat nici o anexă tehnică cu specificațiile mașinilor ce urma să fie achiziționate de Inspectoratul General al Poliției Române.

„Documentele pe care le arată Bode cu detalii tehnice sunt elaborate DE EL ȘI DE SUBORDONAȚII SĂI. Nu are nicio treabă Ministerul Transporturilor cu girofare, radare și mașini de poliție. Nu veți găsi semnătura mea pe vreo așa-zisă anexă cu detalii tehnice. Anexa de care vorbește Bode e elaborată și semnată de el și subordonații lui. Bode minte cum respiră pentru că simte că se strânge lațul. După ce săptămână trecută, eu am sesizat licitația făcută cu dedicație pentru prietenul președintelui, Bode a ieșit astăzi cu fumigene penibile”, a scris Drulă.

Citește și: Polonia, în discuții pentru a găzdui pe teritoriul său și a avea acces la arsenalul nuclear al NATO

De notat că USR a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Bode, inclusiv pe tema achiziției de BMW-uri.

Poliția Română a finalizat pe data de 28 iulie procedura de achiziție și a semnat un contract cadru pentru achiziția de minim 300 de mașini/ maxim 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Aceasta a fost unicul ofertant, după ce la licitația precedentă organizată în 2021 nu s-a prezentat nimeni din cauza ofertei de preț considerate prea mici în raport cu cerințele caietului de sarini.

Poliția Română va cumpăra cu 38.000 de euro plus TV automobile BMW xDrive, valoarea totală a contractului fiind de 98 de milioane de lei (aprox. 20 milioane de euro).

Citește și: VIDEO Interceptări. Rus disperat: „Au tras 237 proiectile în 40 de minute”.„Ieși naibii de acolo”

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te