Exemplul din Creta urma să fie extins la nivelul întregii țări, cu sprijinul conducerii Bisericii Ortodoxe Elene.
Mai mult, din 3 octombrie, mitropolitul Ieronim al Larisei urmează să permită vaccinarea în biserică, scrie Orthodox Times.
Vorbind la un post de televiziune, mitropolitul a fost întrebat dacă s-a confruntat cu reacții la decizia sa și a arătat că există oameni care obiectează cu argumente serioase și sunt luați în serios de comunitatea științifică, dar și alții care spun absurdități.
El a relatat că i s-a spus că, în cazul celui de-al treilea război mondial, odată ce a fost vaccinat, „va muri primul datorită armelor inteligente”!
În Cipru, arhiepiscopul Hrysostomos, capul bisericii ortodoxe, a anunțat că preoții care respjng vaccinarea nu vor fi plătiți. Dacă ei vor să-și recapate salariul vor trebui să-și ceară scuze publice. Preoții care se opun vaccinului au o săptămână să trimită, în scris, scuzele și retractarea către presă și către Sfântul Sinod.