Momentul îngrozitor care s-a petrecut în laguna Carpenters din orașul Tampico, Mexic, a fost surprins de o cameră video care arată reptila uriașă strângând în fălci corpul fără viață al bărbatului.
Poliția locală ar fi spus că victima a ignorat avertismentele repetate care se regăseau în jurul lagunei, care îndemnau oamenii să nu intre în apă deoarece acolo se află crocodili.
Crocodilul este văzut în clipul filmat de pe o punte de observație din lagună, târând corpul pe jumătate dezbrăcat prin apele altfel liniștite înainte de a dispărea sub suprafață în canalizarea orașului.
Citește și: Condamnare pentru ex-trezorierul PSD Mircea Drăghici, aflat în pușcărie după dezvăluirile Newsweek
Autoritățile au intervenit pe 18 august, iar animalul a fost găsit ulterior de pompieri într-un canal, potrivit publicației mexicane Proceso.
A fost nevoie de o oră pentru a îndepărta capacul metalic al canalizării înainte ca o frânghie să fie legată în jurul gurii crocodilului și acesta să poată fi scos în siguranță din pământ.
Citește și: VIDEO Centrala nucleară Zaporojie, deconectată. Norul radioactiv ar acoperi jumătate din România
Acest incident a avut loc la două săptămâni după ce o fetiță de opt ani a fost atacată de un crocodil la câțiva kilometri nord, în orașul Altamira, potrivit Mirror.co.uk.
În iulie, doi turiști americani au fost atacați de un crocodil într-o stațiune mexicană populară din Puerto Vallarta.