Noul sistem va avea în vedere dezvoltarea durabilă a regiunii până în anul 2030, ţinând cont şi de proiectele din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) Bucureşti – Ilfov 2016-2030 şi dezvoltarea continuă a zonei.
Citește și: Moroșanu, după ce „călărețul” Sergiu a vândut casa: Mă duc să vorbesc cu el, de ce vrea iar sărac?
”Reorganizarea vizează crearea de benzi proprii pentru transportul în comun, extinderea pistelor pentru biciclete, încurajarea modurilor alternative de transport şi alte măsuri. În acest sens, un exemplu ar fi benzile proprii realizate sau aflate în procesul de avizare şi execuţie, precum cele de pe Bd. Gh. Magheru, Calea Griviţei (în zona Gării de Nord, pe ambele sensuri), pe Calea Dorobanţi (între Piaţa Dorobanţi şi Şoseaua Ştefan cel Mare) sau Str. Dristorului”, a transmis, marţi, TPBI, arată news.ro.
Sursa citată a precizat că, tot în acest an, vor fi puse bazele Proiectului de Tren Metropolitan, în vederea includerii în Programul integrat de transport a acestui mod foarte utilizat la nivel regional în toată Europa.
”O altă măsură va fi eficientizarea liniilor urbane şi regionale, aşa cum a fost cazul liniei urbane 135, care pătrundea foarte mult în Judeţul Ilfov şi a fost reorganizată, prin înfiinţarea unei linii regionale şi reorganizarea unor linii urbane şi regionale. Întrucât în această perioadă ar putea apărea necesitatea unor modificări punctuale pe anumite linii, TPBI aşteaptă din partea călătorilor sugestii şi informaţii referitoare la funcţionarea liniilor de transport la adresa de e-mail office@tpbi.ro”, a mai transmis organizaţia.
Citeștre și: Cristi Borcea recunoaște: „Am patru copii concepuți în detenție. Nu am fost la camera nupțială”
Aceasta anunţă că, la rândul lor, specialiştii vor urmări atent gradul de încărcare a vehiculelor şi, acolo unde va fi cazul, TPBI va interveni punctual şi va adapta numărul de vehicule potrivit cererii, capacităţii de transport a operatorilor, dar şi în funcţie de bugetul primăriilor din cele 41 de localităţi membre.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorităţi publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înfiinţarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea şi gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competenţă, conform Regulamentului CE 1370/2007.