Astăzi începe a doua sesiune de Bacalaureat 2018

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 20.08.2018 - 16:01
Foto Inquam Photos/Mircea Manole
Foto Inquam Photos/Mircea Manole

Peste 45 de mii de candidaţi din toată ţara sunt aşteptaţi la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, fiind atât absolvenţi de liceu din promoţia curentă, dar şi din cele anterioare care ori nu s-au prezentat la examen până acum, ori nu au reuşit să obţină media 6.

SHARE

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 28.488 de candidați sunt din promoţia 2017-2018, iar 16.564 de candidați provin din promoţiile anterioare.
Aproape o treime dintre cei care au dat Bacalaureatul în prima sesiune din 2018 au picat examenul, arată rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor. În ceea ce-i privește pe proaspeții absolvenți, adică cei care au terminat liceul în 2018, rezultatul este ceva mai bun. Aproape trei sferturi dintre ei au reușit să promoveze, conform rezultatelor finale la BAC 2018.
Rata de promovare în prima sesiune, după soluţionarea contestaţiilor, înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017 - 2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune a fost de 74,7%, în creştere cu 2% faţă de rata iniţială (72,7%). În același timp, rata generală de promovare, incluzând şi absolvenţii din promoţiile anterioare, este de 69,7%, în creştere de la 67,7%.
Spre deosebire de prima sesiune a bacalaureatului 2018, în sesiunea de examen august-septembrie probele de competenţe vor avea loc după examenele scrise.
CALENDARUL PROBELOR
Luni are loc proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Urmează, marți, proba de limba maternă pentru candidaţii care aparţin minorităţilor naţionale. Apoi, miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului şi joi, 23 august, proba la alegere.
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfășoară în zilele de 24 și 27 august și este urmată de evaluarea competențelor în limba maternă (proba B) în 28 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în intervalul 29 - 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 30 și 31 august.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
•    susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
•    susţinerea tuturor probele scrise şi obținerea notei 5 la fiecare dintre acestea;
•    obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 și 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.
Ministerul Educației Naționale pune la dispoziție linia TELVERDE (0800801100) pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul examenului. Aceasta va fi disponibilă în perioada 20 - 23 august, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 24 august, între orele 8:00 - 14:00.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te