Apa Nova, investiții de 49.000.000 euro în infrastructura de apă a Bucureștiului
Programul de investiții al Apa Nova București pentru 2026 depășește 49 de milioane de euro, fondurile fiind direcționate către modernizarea rețelelor de apă din București.
Din totalul investițiilor, 30,6 milioane de euro sunt alocați proiectelor incluse în Noul Program Investițional Obligatoriu (NPIO), program de investiții derulat până în 2031, în valoare totală de 230,9 milioane de euro, care vizează extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare. Aceste investiții sunt esențiale pentru funcționarea unei metropole aflate într-o dezvoltare urbană accelerată, Bucureștiul având astăzi peste 4.900 km de rețele de apă și canalizare.
Printre principalele proiecte planificate pentru 2026 se numără lucrările la colectorul A1 din zona Tineretului – Văcărești, care vizează extinderea canalizării pluviale și realizarea sistemului de descărcare în albia amenajată a râului Dâmbovița, precum și extinderea rețelelor de apă potabilă, canalizare menajeră și pluvială în Zona Lunci – etapa a II-a.
Compania continuă totodată lucrările realizate în coordonare cu alte proiecte majore de infrastructură ale Primăriei Municipiului București, precum cele care se execută pe amplasamentele liniilor de tramvai STB, proiecte care se ridică la peste 12 milioane de euro, din suma totală de 30,6 milioane de euro alocate prin NPIO.
În paralel, aproximativ 2,5 milioane de euro vor fi alocate pentru lucrări de înlocuire și reabilitare a rețelelor de apă potabilă și canalizare, precum și pentru modernizarea construcțiilor și instalațiilor hidrotehnice.
Aproximativ 3,9 milioane de euro vor fi alocați pentru integrarea unor echipamente și tehnologii de ultimă generație în stațiile de producție a apei potabile, stațiile de pompare și în cadrul Stației de Epurare Glina, unde sunt prevăzute instalarea de panouri fotovoltaice, a unui rezervor de biogaz și modernizarea echipamentelor tehnologice.