marți 18 august
EUR 5.2442 USD 4.5298
Abonează-te
Newsweek România

ANAF descoperă o fraudă de 26 de milioane de lei cu mașini din Germania vândute în România

Data publicării: 18.08.2026 • 16:45 Data actualizării: 18.08.2026 • 16:59
Mașină șofer - Foto: Magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Mașină șofer - Foto: Magnific.com (Imagine cu rol ilustrativ)

Inspectorii antifraudă au identificat un mecanism transfrontalier prin care peste 2.000 de autoturisme second-hand ar fi fost introduse pe piața din România. Prejudiciul estimat de ANAF depășește 26 de milioane de lei.

Investigația Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) a inclus verificări în județele Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu, precum și schimburi de informații cu autoritățile fiscale din alte state membre ale Uniunii Europene.

ANAF descoperă o fraudă de 26 de milioane de lei cu mașini din Germania vândute în România

Potrivit ANAF, schema ar fi utilizat succesiv societăți de tip „missing trader”, înființate în Ungaria și Slovacia. Acestea erau folosite pentru achiziții intracomunitare de autoturisme în regim de scutire de TVA. Dacă unei societăți îi era anulat codul de TVA, operațiunile ar fi fost mutate pe o altă firmă, fără modificarea mecanismului comercial.

Mașinile erau ulterior vândute în România, iar inspectorii suspectează că documentele folosite nu reflectau circuitul comercial real și aveau rolul de a reduce artificial baza de impozitare și obligațiile fiscale.

Mașini declarate la mai puțin de 30% din prețul inițial

Printre neregulile identificate se numără facturi întocmite în România în numele unor firme din Ungaria și Slovacia, facturi și contracte completate fictiv sau în alb și contracte succesive între persoane fizice, prin care ar fi fost ascuns furnizorul real.

ANAF menționează și utilizarea unor persoane interpuse, inclusiv persoane care au declarat că nu știau despre tranzacțiile realizate în numele lor. La înmatricularea unor autoturisme ar fi fost prezentate documente emise pe numele unor societăți care nu au confirmat operațiunile comerciale respective.

Citește și: Cum recuperezi banii de la ANAF, dacă ai plătit taxe greșit? Capcana compensării automate

În unele cazuri, valoarea trecută în documentele prezentate pentru înmatriculare reprezenta mai puțin de 30% din prețul facturat inițial de furnizorul din Germania, potrivit inspectorilor antifraudă.

ANAF: Întregul circuit era coordonat din România

Persoanele implicate ar fi controlat toate etapele operațiunilor, de la identificarea mașinilor în Germania și folosirea codurilor de TVA ale firmelor externe până la promovarea autoturismelor online și în parcuri auto, redactarea documentelor și încasarea banilor.

ANAF susține că activitatea economică se desfășura, în fapt, în România, societățile din străinătate fiind folosite pentru a crea aparența unor tranzacții intracomunitare conforme.

Citește și: FOTO Cercetat pentru corupție, Gabi Bădălău i-a dat bani Biancăi Drăgușanu pentru un SUV de 250.000€

Pentru recuperarea prejudiciului, inspectorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare și asupra unor bunuri mobile și imobile, în valoare totală de 21,34 milioane de lei. Verificările continuă pentru stabilirea întregii dimensiuni a presupusei fraude și recuperarea prejudiciului, potrivit Mediafax

Mai multe articole din secțiunea Actualitate
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră