Agenția Europeană de Mediu: Nivelul poluanților atmosferici este prea ridicat în Europa

DE Daniel Toșa | 21.09.2021 - 15:12
Agenția Europeană de Mediu: Nivelul poluanților atmosferici este prea ridicat în Europa/FOTO: Unsplash
Agenția Europeană de Mediu: Nivelul poluanților atmosferici este prea ridicat în Europa/FOTO: Unsplash

Mulţi cetăţeni ai Uniunii Europene inspiră zilnic un nivel inacceptabil de ridicat de poluanţi atmosferici, potrivit noilor date publicate marţi de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), relatează dpa.

SHARE

Studiul se bazează pe datele oficiale din 2019 şi datele provizorii din 2020 provenite de la 4.500 de staţii de monitorizare din 40 de ţări. Cele mai multe ţări au depăşit limitele legale pentru cel puţin un poluant cheie al aerului, afirmă AEM.

Datele provizorii din 2020 au arătat o creştere a calităţii aerului în toată Europa. AEM a atribuit acest lucru restricţiilor de circulaţie provocate de pandemia de COVID-19, dar şi condiţiilor meteo favorabile şi reducerii emisiilor.

Citește și: Nou șef la Garda de Mediu: 500.000 € din păduri tăiate. A dat 130.000 de lei la partid

Însă acestea nu au redus în totalitate riscurile provocate de particulele fine (PM2,5) şi ozonul de la nivelul solului, ambele putând ameninţa sănătatea oamenilor. Riscurile sunt mai ridicate în marile oraşe din cauza emisiilor provenite de la traficul rutier, care au un procent ridicat de oxid de azot.

Cele mai ridicate concentraţii de particule fine se găsesc în centrul şi estul Europei, ambele fiind mai predispuse să folosească combustibili solizi pentru încălzirea locuinţelor şi în industrie. Concentraţiile de ozon sunt deosebit de mari în sudul continentului.

Agenţia Europeană de Mediu afirmă că poluarea aerului reprezintă cel mai mare pericol de mediu pentru sănătatea oamenilor în Europa, provocând probleme de sănătate pulmonară şi circulatorie care pot duce la moarte prematură în unele cazuri. Conform estimărilor, peste 400.000 de persoane mor anual în întreaga Europă din cauza problemelor legate de aceşti poluanţi.

Citește și: VIDEO Aventurile lui Van Damme în România: petrecere cu Dani Mocanu, beție în taxi, bătut în baruri

UE a stabilit limite pentru 13 poluanţi atmosferici. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - care urmează să-şi prezinte miercuri liniile directoare actualizate - aplică standarde mult mai stricte.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te