Fostul senator PSD Niculae Bădălău rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins contestaţia la decizia Curţii de Apel Bucureşti, iar sentinţa este definitivă.
Fostul fotbalist orădean Marius Siminic a fost arestat provizoriu, pentru a doua oară, la cererea autorităţilor judiciare din Viena, care l-au dat în urmărire internaţională. Este acuzat de falsificare de monedă şi tâlhărie calificată.
Dan Stroe, fost director al Direcţiei de Investiţii Achiziţii Publice şi Servicii Interne din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru două fapte de trafic de influenţă.
Rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, ca inadmisibilă, o contestaţie în care Liviu Dragnea solicita anularea condamnării de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.