Cătălin Cherecheş, primarul fugar din Baia Mare, a fost adus sub escortă la Vama Nădlac. E condamnat la cinci ani de închisoare.
Unde va face puşcărie Cătălin Cherecheş şi pentru cât timp va sta? Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a fost preluat din Germania.
Laura Codruţa Kovesi cere un buget mai mare pentru a lupta împotriva grupurilor de crimă organizată care prosperă prin furtul banilor UE.
Un judecător a amânat de peste 100 de ori pronunțarea într-un dosar. Cauza este pe rolul instanței de peste doi ani. Chiar și după sancționarea disciplinară a judecătorului, de către CSM, în septembrie 2023, pronunțarea a fost amânată din nou.
Jurnalistul Marian Olaianos, acuzat de agresiune asupra unei colege, a câştigat în primă instanţă procesul în care a dat în judecată Televiziunea Română. Astfel, el ar putea să se întoarcă la postul public. TVR a anunțat însă că va face apel.