Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a intrat în România, marţi seară, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II, fiind adus sub escortă din Germania de autorităţi pentru a executa pedeapsa într-un penitenciar cu regim închis.
Cătălin Cherecheş a fost adus în România sub escortă. E condamnat la cinci ani de închisoare
Maşina în care a fost adus Cherecheş a trecut prin frontieră pe o bandă pe care nu erau alte autovehicule în aşteptare pentru formalităţi.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, le-a mulţumit, marţi, autorităţilor din Germania şi responsabililor din Poliţia Română "pentru maniera exemplară" în care s-a colaborat în acest caz.
Ea a precizat că, pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare şi pentru a ajunge la momentul în care Cătălin Cherecheş să fie predat autorităţilor române, Ministerul Justiţiei a oferit autorităţilor din Germania un set de garanţii legat de condiţiile din penitenciarul în care va fi încarcerat Cherecheş.
Citește și: Unde va face puşcărie Cătălin Cherecheş şi pentru cât timp va sta?
"Acest demers la care noi ne-am angajat vă asigur că va fi executat cu bună-credinţă. Aceste garanţii cu privire la condiţiile de detenţie au fost apreciate pozitiv de instanţele din Germania, astfel încât, aţi văzut deznodământul, au decis predarea lui Cătălin Cherecheş. El va fi încarcerat conform angajamentului şi conform procedurilor la Penitenciarul Rahova pentru o perioadă de carantină şi observare de 21 de zile. Secţia în care va fi încarcerat în această perioadă este Secţia E2, destinată persoanelor condamnate, majore, de sex masculin", a explicat ministrul Justiţiei.
La Rahova, Cătălin Cherecheş - conform garanţiilor comunicate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor - va fi cazat cu maxim încă două persoane într-o cameră cu o suprafaţă de aproximativ 19 metri pătraţi.
Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Citește și: Cătălin Cherecheș, extrădat din Germania unde a ascuns 1.500.000€ pentru zile negre. Cum i-a cărat?
Cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei, Cherecheş a fugit din ţară prin vama Petea cu un taxi, el folosind un act de identitate al unei rude apropiate.
Ulterior, în seara zilei de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, Cătălin Cherecheş a fost localizat, depistat şi reţinut de către poliţiştii bavarezi în oraşul Augsburg.