Dacă vinul de azi îți va face cu ochiul, poți avea mult mai mult decât o sticlă: ai ocazia să achiziționezi chiar butașul de vie din care este obținut vinul.
La ce ne putem aștepta, dacă deschidem o sticlă de Fetească Albă 2021 de la Crama „1000 de Chipuri”?
Un buchet de flori albe parfumate și un corp cu o textură compactă, dominat de fructe galbene bine coapte - iată coordonatele principale ale acestei Fetești Albe din Fințești/Dealu Mare. Vinul are un nas exploziv, cu flori de iasomie, flori de tei și flori de portocal, iar în gust se regăsește un mix elegant de mere pârguite, caise și note exotice de mango. Toată această construcție se sprijină pe un foarte discret rest de zahăr, excelent echilibrat de aciditatea vie. Postgustul, intens și proaspăt, lasă senzații condimentate de lavandă și mentă albă. O experiență de neuitat pentru orice pasionat de Fetească Alba, dar și pentru cei care vor să înțeleagă tipicitatea acestui soi clasic românesc.
De ce să cumperi doar o sticlă, când poți avea tot butașul?
Precum am promis la început, nu vreau să vă îndemn să cumpărați acest vin! În ziua de azi, să cumperi o sticlă de vin, chiar nu e foarte complicat. Însă, dacă vrei să achiziționezi butașul din care provine vinul, împreună cu multe alte avantaje, ei bine, asta nu e la îndemâna oricui...
Cum poți achiziționa butașul tău și ce conține „pachetul”?
- Oricine are posibilitatea de a achiziționa un butaș de vie, pe o perioadă de un an (sau chiar mai mult). Butașul va fi marcat cu o etichetă personalizată purtând numele proprietarului.
- La fiecare butaș primești 6 sticle de vin din soiul respectiv, cu o etichetă personalizată de tine.
- Ai de ales între 4 soiuri albe (Fetească Alba, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Chardonnay), 5 soiuri roșii (Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Shiraz) și un roze (din Pinot Noir).
- Vinul va fi produs din recolta anului curent, prin urmare, va fi gata începând cu luna martie (pentru vinul alb și roze), sau din luna august (pentru vinul roșu). În acest moment, pentru vinurile albe și roze se poate alege anul de recoltă 2021, cu livrare imediată.
- La fiecare butaș primești și o degustare pentru tine și încă 2 persoane, la Crama „1000 de Chipuri” din Urlați, sau în winebarurile noastre din București.
- Proprietarii de butași primesc o reducere de 20% la cazare, în timpul săptămânii, în pensiunea noastră situată chiar la Crama „1000 de Chipuri” din Urlați.
E bine de știut că butașul poate fi achiziționat și oferit cadou, prin intermediul unui voucher. Achiziția butașilor se face direct pe site-ul cramei „1000 de Chipuri”.
Cât costă achiziționarea unui butaș?
- Prețul unui butaș este de 270 de lei/an.
- Contractul pentru butași poate fi prelungit și în anii următori, prin noi achiziții din același soi, sau din soiuri diferite.
Primești doar 6 sticle de vin, sau mai sunt și alte avantaje?
Dacă ești pasionat de vinificație, ești invitat să participi la tot procesul, de la lucrările în vie și până la crearea vinului și la îmbutelierea lui. Vei avea acces la degustări „en primeur” și la „zile deschise”, organizate periodic. Un specialist de la Crama „1000 de Chipuri” te va asista și poți dobândi, astfel, experiență directă și know-how.