Prima este cea a Lenei (interpretată de actriţa Silvia Popovici) şi a lui Costea (interpretat de actorul Cornel Coman), iar a doua este cea a Hannei (interpretată de actriţa Gina Patrichi) şi a lui Andrei (interpretat de actorul George Motoi).
"Soţii se respectă şi se stimează, dar dragostea a dispărut! Lena şi Andrei au trăit o iubire aprinsă în trecut, cu mult timp înainte, dar el plecase în străinătate, iar acum, la întoarcere, se regăsesc şi se aruncă unul în braţele celuilalt, fără ca scânteia iubirii de altă dată să se reaprindă".
Citește și: Florin Zamfirescu dezvăluie de ce a murit Adrian Pintea, colegul său de cameră. În ce capcană căzuse
Ambele cupluri au ajuns în situaţia în care îşi dau seama că iubirea s-a pierdut şi căsniciile lor reprezintă doar o acceptare reciprocă.
Stările celor patru personaje par împovărate de tristeţe. În trecut, a existat o poveste de dragoste între Lena şi Andrei, care s-a terminat atunci când Andrei a plecat în străinătate. Când Lena şi Andrei se reîntâlnesc, după mulţi ani, încearcă să reînvie trecuta lor iubire, dar îşi dau seama că ea a apus cu mult timp în urmă.
"Filmul impresionează prin profunzimea personajelor. După parcursuri diferite, aflaţi iar faţă în faţă, protagoniştii nu pot renega ceea ce i-a definit în tinereţe".
Criticul de film Mircea Alexandrescu nota, în revista "Cinema" nr. 2 din februarie 1974, că "iubirile sunt poate trecătoare, într-adevăr, dar în filmul Malvinei Urşianu nu la fragilitatea sentimentelor de dragoste se opreşte discuţia", relatează Agerpres.
"Suntem introduşi, dimpotrivă, într-un cadru de dramă nu atât al unor mari sentimente dezlănţuite, ci mai ales al unei confruntări lucide. Nu asistăm la naşterea unei iubiri între un El şi o Ea, ci, dimpotrivă, la confruntarea, la explicaţia dintre doi oameni care s-au iubit dar s-au despărţit cu ani în urmă. Ceea ce ni se pare că îmbracă acum forma unor gesturi afective sunt doar ecouri ale unei iubiri cândva incandescente. Reîntâlnirea are loc, de fapt, sub semnul unei despărţiri - ultima şi ireversibilă", scria Mircea Alexandrescu în revista "Cinema".
Citește și: VIDEO Cum a murit „perfect sănătos” folk-istul care umplea stadioane înainte de 1989. Avea 59 de ani
El adăuga că întoarcerea în ţară a arhitectului Andrei "este expresia tot a unei iubiri, dar de o cu totul altă natură", fiind o "concretizare a unei stări sufleteşti pe care limba noastră o exprimă printr-o noţiune intraductibilă în alte limbi: dor (amestec de durere, lucididate, speranţă, ceva probabil greu de definit în limbaj de dicţionar)".
"Acest dor este alimentat şi de un flux în care amintirea este mai puternică decât realitatea - nostalgia - iar singura formă de răspuns este aceea a înlăturării unei frustrări pe care omul o resimte prin îndepărtarea de locurile natale, de ţară, de lumea în care s-a născut. Un bărbat, cam la mijlocul vieţii (...), se întoarce acasă după câţiva ani petrecuţi într-o altă ţară. S-a însurat acolo (o mare dragoste, aflăm sfârşită şi aceasta, ajunsă într-o formă de reciprocă acceptare, de convenienţă, de joc de societate)", menţiona Mircea Alexandrescu.
Criticul de film mai nota că "Bucureştiul apare celui venit după o lungă absenţă, în primul rând prin ceea ce este nou în el. Oraşul este familiar, desigur, dar în primul rând surprinzător. Este acelaşi şi în acelaşi timp altul (...) Peisajele copilăriei şi adolescenţei se succed în prelungi descrieri poetice, melancolice şi ele, invitând la meditaţie. Le privim prin ochii lui Andrei - nostalgic şi simţind, sau mai degrabă presimţind, că aici va trece hotarul ultim al existenţei lui".
În opinia lui Mircea Alexandrescu, "Lena (...) este tulburată de această revenire" a lui Andrei, trecând printr-o stare de "nervozitate, de o tulburare provocată de apropierea momentului unei confruntări multiple şi mai ales cu sine însăşi", dar "gama de situaţii şi de procese sufleteşti pe care o parcurge eroina nu este declamatorie, (...) o desprindem din nuanţele comportamentului, dintr-un sondaj discret, uneori abia perceptibil în planul psihologic al personajului".
"Lena are o primă reacţie pe care o înţelegem; amână confruntarea, pretextând nevoia de a pleca pe un şantier din Mangalia. Cere mai mult, aşteaptă mai mult şi probabil la ea decepţiile cântăresc mai greu. Plaja Mangaliei este pustie, dar de o frumuseţe picturală, aproape ireal de frumoasă şi expresivă. (...) O ciudată apariţie - bătrâna cu câinele (rolul este remarcabil realizat de Beate Fradanov) - e tot ca o amintire a unor vremuri apuse, poate chiar un fel de reper faţă de care austerul cadru ultramodern se accentuează şi mai mult", scria criticul de film.
El mai nota că "Malvina Urşianu a vrut să facă din 'Trecătoarele iubiri' un film al confruntărilor profunde".
" 'Trecătoarele iubiri' mărturiseşte o personalitate regizorală, este filmul unui autor, de fapt al unui cineast care îşi elaborează scenariul şi-l tălmăceşte în imagini. Este un film care vorbeşte nu despre iubiri mai mult sau mai puţin trecătoare, ci despre o întoarcere, despre o împăcare cu sine şi cu alţii, (...) cu cei care înţeleg sau nu înţeleg şi cu destinul care, în dramă, este totdeauna implacabil", preciza Mircea Alexandrescu în revista "Cinema" nr. 2 din februarie 1974.
Distribuţia filmului reuneşte mari actori - George Motoi, Gina Patrichi, Cornel Coman, Silvia Popovici, Beate Fredanov, Dorel Vişan. Coloana sonoră a peliculei este semnată de compozitorul Tiberiu Olah, iar muzica acestuia este interpretată la nai de Gheorghe Zamfir.
Filmul "Trecătoarele iubiri" a primit, în 1974, Marele Premiu şi Premiul de interpretare masculină (pentru actorul George Motoi) din partea ACIN.
