Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 13.10.2024 - 09:40
Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ
Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ
Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ
Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator - Foto: Profimedia Images - Imagine cu rol ilustrativ

Una dintre cele mai cunoscute cântărețe din toate timpurile face 90 de ani. A fost data afară de la Conservator când avea 23 de ani.

SHARE

Nana Mouskouri şi-a oferit vocea de soprană pop întregii lumi în cel puţin 12 limbi, devenind astfel una dintre cele mai cunoscute cântăreţe din toate timpurile.

Una dintre cele mai cunoscute cântărețe face 90 de ani. De ce a fost data afară de la Conservator

Născută sub numele Ioanna Mouskouri, în Chania, pe insula grecescă Creta, la 13 octombrie 1934, ''Nana'' a început să ia lecţii de canto la 12 ani şi a studiat muzică clasică la Conservatorul din Atena. În 1957, după ce s-a aflat că Mouskouri cânta noaptea cu un grup de jazz, a fost dat afară de la Conservator, relatează Agerpres. 

Compozitorul Manos Hadjidakis a devenit mentorul ei.

La începutul carierei, Mouskouri a interpretat melodia lui Hadjidakis "Kapou Iparchi Agapi Mou", scrisă împreună cu poetul Nikos Gatsos, la un festival al cântecului grecesc şi a câştigat premiul I.

La ediţia din 1960 a festivalului, ea a interpretat încă două compoziţii ale lui Hadjidakis, "Timoria" şi "Kiparissaki", care s-au clasat la egalitate pentru premiul I, iar la scurt timp, şi-a făcut prima apariţie în afara Greciei la Festivalul Mediterranean Song, desfăşurat la Barcelona. Acolo, a interpretat "Ksypna Agapi Mou", care a câştigat din nou premiul I şi a atras interesul mai multor case de discuri internaţionale.

Citește și: Lumea muzicii, mai săracă. S-a stins și ea: "Cu inima grea anunţ moartea iubitei noastre regine”

În 1961, vocea Nanei s-a regăsit pe coloana sonoră a unui documentar german despre Grecia, urmat de lansarea single-ului în limba germană "Weisse Rosen aus Athen" ("Trandafirul alb al Atenei"). Adaptat după o melodie populară de Manos Hadjidakis, a fost un succes enorm, înregistrând vânzări de peste un milion de exemplare în Germania, iar ulterior, a fost tradus în mai multe limbi.

În 1962, l-a întâlnit pe producătorul Quincy Jones, care a dus-o la New York pentru a înregistra un album intitulat "The Girl From Greece Sings".

Nu după mult timp, a atins un nou succes considerabil în Marea Britanie, cu "My Coloring Book".

Citește și: Taylor Swift, cea mai bogată artistă din lume. Are 1,6 miliarde $. Rihanna a coborât pe locul doi

Foto: Nana Mouskouri și Caterina Valente, la un concert din 1985

„The White Rose of Athens”, una dintre cele mai cunoscute melodii

Fluenţa ei în mai multe limbi - greacă, franceză, engleză, spaniolă, italiană, portugheză - i-a permis să ajungă la publicul din toată Europa, America şi chiar Asia. A pătruns pe scena internaţională la începutul anilor 1960 şi a fost uneori descrisă drept replica Barbrei Streisand în Europa.

Repertoriul ei a fost suficient de variat pentru a susţine simpatia universală pe care şi-a atras-o: muzică jazz, melodii pop înainte şi după era rock, cântece de cabaret franceze, muzică de film, repertoriu clasic şi de operă, muzică religioasă, melodii populare din ţara ei natală Grecia şi multe altele.

Recunoscută adesea după ochelarii ei cu ramă neagră, faima timpurie a lui Mouskouri în Europa a pornit în mare parte de la cântece precum hitul anului 1961 ''The White Rose of Athens''.

Citește și: Recunoașteți personajul? Cântăreața româncă de succes care voia să devină educatoare. Cine e?

În 1963, a reprezentat Luxemburgul la Eurovision Song Contest cu piesa "A Force de Prier".

A avut un succes deosebit în Franţa, casa ei adoptivă, unde a lucrat îndeaproape cu compozitorul Michel Legrand, înregistrând coloana sonoră a musicalului clasic ''Umbrelele din Cherbourg'' (1964), al regizorului Jacques Demy.

Mouskouri a ajuns un superstar în Franţa cu albumul ei din 1967 "Le Jour ou la Colombe", care a reprezentat o mare parte din nucleul repertoriului ei francez: "Au Coeur de Septembre", "Adieu Angelina", "Robe Bleue, Robe Blanche", printre altele.

Din 1968 până în 1970, a fost gazda emisiunii de televiziune ''Presenting Nana Mouskouri''.

Un alt triumf în limba engleză a fost "Roses and Sunshine" (1979), album care a ajuns deosebit de popular în Canada.

A înregistrat unul dintre cele mai mari hituri ale sale în 1981 - "Je Chante Avec Toi Liberte".

A lansat cinci albume în limbi diferite în 1987, iar anul următor a revenit la rădăcinile ei clasice cu LP-ul ''Nana Classique'', care conţinea câteva dintre fragmentele ei preferate de operă.

Compilaţia în limba engleză din 1991 "Only Love: The Best of Nana Mouskouri" a avut cel mai mare succes la vânzări odată cu lansarea în Statele Unite, care fusese mult timp cea mai dificilă piaţă pentru artistă.

Şi-a petrecut cea mai mare parte a anilor '90 continuând programul riguros al turneelor globale, în timp ce înregistra regulat în franceză, germană, spaniolă, engleză şi greacă, amintesc sursele citate.

Printre albumele ei de la începutul anilor '90 s-au numărat: colecţia "Gospel", "Nuestras Canciones" în limba spaniolă, "Cote Sud, Cote Coeur","Falling in Love Again: Great Songs From the Movies" (pentru care a colaborat cu Harry Belafonte la realizarea a două piese) şi "Dix Mille Ans Encore".

În 2004, casa ei de discuri franceză a lansat un set fără precedent de 34 de CD-uri, cu peste 600 de cântece interpretate de Mouskouri.

În 2006, a avut o apariţie la concursul Eurovision care a avut loc, pentru prima dată, în Grecia ei natală. Din 2006 până în 2008, a participat la un un turneu de adio în Europa, Australia, Asia, America de Sud, Statele Unite şi Canada.

Pe 23 iulie 2008, Mouskouri a susţinut "Concertul de rămas bun" la Teatrul antic Herodes Atticus, din Atena, în faţa unui stadion plin, unde au luat parte prim-ministrul Greciei, primarul Atenei, alături de primarii din Berlin, Paris şi Luxemburg, de fani din întreaga lume şi mii de admiratori atenieni.

A continuat să înregistreze în mod constant, adaptând versiuni specifice pentru pieţele internaţionale, cu un succes extraordinar.

În 2011, a adus un omagiu fanilor ei greci şi francezi cu albumul ''Nana & Friends - Rendez-Vous''. În 2018, a marcat cel de-al 60-lea an ca interpretă cu cover-urile din albumul ''Forever Young''.

La începutul lunii octombrie 2024, Nana Mouskouri şi-a anunţat retragerea definitivă

S-a căsătorit cu Yorgos Petsilas în 1961, liderul popularului trio "The Athenians", grup care a acompaniat-o mulţi ani.

Mouskouri şi Petsilas au doi copii, un fiu, Nicolas, născut la 13 februarie 1968 şi o fiică, Helene, născută la 6 iulie 1970. În 1974, Mouskouri şi Petsilas s-au separat şi în 1975 au divorţat oficial.

Mouskouri locuieşte în prezent, în principal, în Elveţia, cu al doilea soţ, Andre Chapelle, cu care s-a căsătorit la 13 ianuarie 2003.

La începutul lunii octombrie 2024, Nana Mouskouri şi-a anunţat retragerea definitivă. Într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel, Mouskouri şi-a dezvăluit planurile de a se îndepărta de scenă după alte câteva spectacole. "Cred că am făcut destul", a spus ea, conform https://greekreporter.com/, adăugând că nu mai doreşte să-şi dezamăgească fanii cu spectacole sporadice. Cu ocazia celei de-a 90-a aniversări, pe 13 octombrie va fi lansat un nou album cu versiuni reînregistrate ale celor mai mari hituri ale ei. Fiind una dintre cele mai iubite şi celebrate soliste din lume, retragerea Nanei Mouskouri marchează sfârşitul unei ere, mai notează sursa citată. Muzica ei va continua să inspire şi să încânte publicul pentru generaţiile viitoare, cu peste 200 de albume în 12 limbi diferite - inclusiv chineza mandarină şi corsicană. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te