Rezultatele studiului vin în completarea dovezilor științifice care susțin glo drept un produs cu risc redus.*
Rezultatele susțin de asemenea angajamentul BAT privind reducerea riscurilor asociate fumatului și construirea unui viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului afacerii sale asupra sănătății.
Rezultatele complete ale unui studiu efectuat pe durata unui an de zile arată că fumătorii care au trecut exclusiv la glo, cel mai inovator produs din portofoliul BAT care încălzește, nu arde tutunul, au obținut îmbunătățiri semnificative și susținute în privința mai multor indicatori de potențial de risc asociat dezvoltării timpurii a unor afecțiuni (între care boli pulmonare, cancer și boli cardiovasculare), în comparație cu cei care au continuat să fumeze.
Rezultatele complete, publicate în revista internațională Internal and Emergency Medicinei, completează rezultatele privind efectele favorabile raportate la trei și șase luni ale aceluiași studiu. Îmbunătățirile remarcate s-au menținut pe parcursul celor douăsprezece luni ale studiului și vin în completarea dovezilor științifice consistente care susțin glo ca o alternativă mai puțin riscantă* pentru fumătorii adulți care altfel nu ar renunța la fumatii,iii.
„Rezultatele acestui studiu sunt cele mai importante date generate vreodată despre glo și despre categoria produselor care încălzesc tutunul (THP – Tobacco Heating Products), în general. Acest studiu, bazat pe date concrete din lumea reală, ne permite să evaluăm schimbările pe care le experimentează fumătorii adulți care trec exclusiv la glo, prin evaluarea indicatorilor timpurii ai potențialului de risc asociat cu dezvoltarea unor afecțiuni. Sunt obținute astfel noi dovezi atât de necesare în legătură cu amploarea schimbării și durabilitatea efectului pe care îl poate avea trecerea completă la glo, întărind potențialul glo ca produs cu risc redus*.
„Le mulțumesc tuturor celor care au participat și au contribuit la realizarea acestui studiu. Este un nou pas important înainte în călătoria noastră către un viitor mai bun”, a declarat Dr. David O’Reilly, director cercetare științifică în cadrul BAT.
Pe baza indicatorilor timpurii ai bolilor evaluați, fumătorii care au trecut complet la glo în loc să continue să fumeze au înregistrat:
-
Reducerea semnificativă și susținută a unui biomarker cu potențial de a provoca leziuni ADN asociate cancerului pulmonar.
-
Reducerea semnificativă și susținută a numărului de celule albe din sânge, un marker inflamator asociat dezvoltării precoce a bolilor cardiovasculare și a altor boli asociate fumatului.
-
Îmbunătățirea susținută a colesterolului HDL, asociat dezvoltării reduse a bolilor cardiovasculare.
-
Îmbunătățirea semnificativă și susținută a unui indicator al sănătății pulmonare (FeNO).
-
Îmbunătățirea semnificativă și susținută a unui indicator cheie al stresului oxidativ, un proces implicat în mai multe boli asociate fumatului, precum cele cardiovasculare.
Noile date completează rezultatele unei alte cercetări recente despre gloiiii, care concluzionează că, „având în vedere datele științifice acumulate, glo este un produs cu expunere redusă în comparație cu țigările care ard tutunul și se consideră în mod rezonabil că reduce riscul de dezvoltare a bolilor asociate fumatului; se susține astfel concluzia că fumătorii care trec în întregime la utilizarea produsului glo, care încălzește tutunul, își vor reduce riscul relativ de a dezvolta boli asociate fumatului, în comparație cu cei care continuă să fumeze”.
Despre acest studiu
Participanții la acest studiu controlat, derulat pe o periodă de un an, sunt fumători din Marea Britanie, cu vârsta cuprinsă între 23 și 55 de ani, cu o stare generală de sănătate bună. Fumătorii care nu intenționau să renunțe au fost alocați pe grupuri de comparație aleatorii, între care cei care au continuat să fumeze, iar alții să folosească doar glo; fumătorii care au indicat că doresc să renunțe la fumat au beneficiat de terapie de înlocuire a nicotinei și acces la un consilier pentru renunțare. Un grup de persoane care nu au fumat niciodată a fost inclus de asemenea în studiu, pentru a acționa ca grup de control, iar aceștia nu au folosit produse din tutun sau nicotină.
Acest studiu a fost conceput pentru a cerceta potențialul glo de reducere a riscului, atunci când este utilizat într-un cadru real, spre deosebire de un cadru clinic. Participanții au participat la vizite medicale lunare, în cadrul cărora li s-au colectat probe de sânge, urină și li s-au efectuat alte teste. Aceste eșantioane au fost testate pentru „biomarkeri de expunere” (la anumite substanțe nocive ale fumului de țigară) și „biomarkeri de risc potențial”. În plus, pentru asigurarea faptului că cei care au încetat să fumeze sau au trecut la glo nu foloseau și țigări în același timp, grupurile de utilizatori de glo și cei care au încetat să fumeze au fost testați pentru biomarkerul CEVal, care poate indica dacă au fumat țigări. Cei care, în urma testului, au rezultat pozitivi au continuat să participe la studiu, iar rezultatele finale au fost împărțite la populația totală și la un subsegment conform cu CEVal, ceea ce a asigurat că rezultatele reflectă cu exactitate impactul tranziției complete.
Articol sustinut BAT Romania.
i Gale N, McEwan M, Hardie G et al (2022) Changes in biomarkers of exposure and biomarkers of potential harm after 360 days in smokers who either continue to smoke, switch to a tobacco heating product or quit smoking. Intern Emerg Med. https://doi.org/10.1007/s11739-022-03062-1
ii Gale N, McEwan M, Camacho OM et al (2021) Changes in biomarkers of exposure on switching from a conventional cigarette to the glo tobacco heating product: a randomized, controlled ambulatory study. Nicotine Tob Res 23(3):584–591. https://doi.org/10.1093/ntr/ntaa135
iii Gale N, McEwan M, Camacho OM et al (2021) Changes in biomarkers after 180 days of tobacco heating product use: a randomised trial. Intern Emerg Med 16:2201–2212. https://doi.org/10.1007/s11739-021-02798-6
iiii Goodall S, Gale N, Thorne D, Hadley S, Prasad K, Gilmour I, Miazzi F, Proctor C, (2022) Evaluation of behavioural, chemical, toxicological and clinical studies of a tobacco heated product glo™ and the potential for bridging from a foundational dataset to new product iterations. Toxicology Reports. https://doi.org/10.1016/j.toxrep.2022.06.014.