UPDATE Iuruc a confirmat vestea.
Concret, Halep și Iuruc vor semna actele la notariat și fiecare va merge pe drumul său. Cei doi nu vor împărți nimic, aceasta fiind înțelegerea dintre ei din momentul în care s-au cunoscut. Sursele noastre susțin că ei au oferit celor din anturaj drept motiv al divorțului distanța foarte mare dintre ei, cauzată de cariera Simonei Halep.
În plus, părinții campioanei ar fi insistat să își mai dea o șansă, drept pentru care ei au mers în această vară într-o vacanță în Grecia. Acolo, însă, lucrurile s-au clarificat, dar în direcția rupturii definitive. Astfel că s-a ajuns în acest punct: divorțul la notariat!
Citește și: VIDEO Crește vârsta pentru programul de fertilizare în vitro. Femeile de 45 de ani primesc 3000 euro
Cununia civilă a avut loc în septembrie
Simona Halep și Toni Iuruc s-au cununat civil, anul trecut, la data de 15 septembrie, iar acum, la 13 noiembrie 2022, urmau cununia religioasă și nunta. Însă, cei doi nu vor mai forma un cuplu și după niciun an de când Simona și-a schimbat statutul, pentru sportiva noastră va urma divorțul, potrivit ProSport.
Citește și: Guvernul anunță că vrea să finalizeze bugetul pe 2023 în toamna acestui an
Ce spune Toni Iuruc
Nu comentez viața noastră privată… Nu, nu divorțez mâine… Nu mai insistați, no comment” - Toni Iuruc.