Cu un psihic de fier și o voință de oțel, dublul campion de IndyCar, în 1997 și 1998, a revenit pe circuit în 2003, la doar doi ani de la teribilul accident de la Lausitzring, în Campionatul European de Turisme (ETCC), și a început și o nouă carieră de succes în sporturile paralimpice.
Zanardi este un fenomen
Vrăjit de adrenalina vitezei și alimentat de zgomotul motoarelor, italianul a obținut patru victorii în Campionatul Mondial de Turisme (WTCC), între 2005 și 2009, participând la peste o sută de curse. În 2015, a scris istorie în Cursa de 24 de ore de la Spa-Francorchamps, alături de Timo Glock și Brunp Spengler, cu un BMW Z4 GT3. Și, în 2016, și-a adjudecat o victorie în etapa finală a Campionatului GT din Italia. Suficient? Nu. Hrănit de forța curselor, din 2012, Zanardi a devenit un atlet complet. La Jocurile Paralimpice de la Londra 2012 a obținut două medalii de aur și o medalie de argint. La Campionatul Mondial de Paraciclism 2013 a luat trei medalii de aur. Iar, între 2014 și 2018, a mai strâns nouă medalii de aur, fiind campion mondial şi paralimpic la handbike. Suficient? Nu. La 51 de ani, Allesandro Zanardi pare a fi „omul de fier“.
Allesandro Zanardi
La sfârșitul lunii august, italianul a renunțat la protezele pentru picioare și, folosindu-se doar de mâini, a sfidat imposibilul luând startul în cea de-a șaptea etapă a Campionatul German de Turisme (DTM), la volanul unui BMW M4 DTM special modificat pentru a fi pilotat doar cu mâinile.
„În cariera mea, am fost destul de norocos încât să pilotez maşini superbe, în special în perioada din SUA. Monoposturile au fost, probabil, cele mai bune din întreaga istorie a motorsportului. Aveam 1.000 de cai putere sub capotă, iar echilibrul dintre ceea ce era capabilă maşina să facă în viraje şi acceleraţie, dar şi viteza maximă pe care o puteai atinge, erau fantastice. Mereu am privit DTM-ul, însă, ca unul din lucrurile de circuit pe care îmi doream să le fac în carieră. Mereu am fost intrigat de tipul de maşină care, în viziunea mea, arată foarte sexy şi are performanţe incredibil de bune“, a spus Zanardi.
PILOTAJ LA LIMITĂ FĂRĂ PICIOARE
Sistem de frânare operat manual
Pe mașina de DTM, în premieră, Zanardi are la dispoziţie un sistem de frânare operat manual. Acesta înlocuieşte combinaţia de pedală de frânare cu picior artificial ataşat permanent, pe care Zanardi a folosit-o în trecut.
Maneta frânei este localizată pe partea dreaptă a pilotului, în zona consolei centrale.
Cilindrul mare al frânei a fost ajustat uşor, ceea ce înseamnă că Zanardi nu trebuie să aplice aceeaşi presiune la frânarea manuală cum trebuie să o facă un pilot obişnuit folosind piciorul. Acolo unde un pilot obişnuit trebuie să aplice o presiune echivalentă cu 100-120 de kilograme, lui Zanardi îi sunt suficiente maximum 70 de kilograme-forță.
Ambreiaj centrifugal
Dacă într-o maşină de DTM standard piloţii utilizează un ambreiaj hidraulic pentru a pleca de pe loc, Zanardi utilizează un ambreiaj centrifugal complet automat. Acesta se deschide şi se închide în mod automat la anumite turaţii ale motorului presetate de ingineri în urma testelor. Sistemul are marele avantaj că pilotul nu trebuie să utilizeze una din mâini pentru a acţiona maneta ambreiajului.
Schimbarea vitezelor
Zanardi poate schimba vitezele modelului BMW M4 DTM prin intermediul padelelor de pe partea dreaptă a volanului, asemenea celorlalţi piloţi. În cazul retrogradărilor, însă, a coborârilor în trepte, pilotul fără picioare poate face „downshift“ şi prin utilizarea unei clapete poziționate pe capătul manetei de frână, deoarece această procedură este asociată, în mod obişnuit, cu o manevră de frânare, pentru care Zanardi folosește mâna dreaptă.
Inelul de acceleraţie
Sistemul cu ajutorul căruia Zanardi accelerează a fost adoptat de la maşinile de GT modificate pentru el în trecut. Operațiunea se face prin tragerea cu degetele oricărei mâini de „inelul“ din spatele volanului.
Omul complet
Alessandro Zanardi nu este doar pilot și atlet. Este un om complet, dacă se poate spune așa, implicându-se și în dezvoltarea și adaptarea mașinilor sale de curse, și în cea a echipamentului pentru triatlon paralimpic. El a conceput elementele principale ale bicicletei care cântărește circa nouă kilograme şi a testat și modificat, de exemplu, forma şi poziţia scaunului, poziţia manivelelor, precum şi poziţia roţilor celor trei roți Campagnolo de 26 inch. Și a conlucrat cu partenerul Dallara la optimizarea masei şi a aerodinamicii. În regim de cursă, Zanardi pedalează cu mâinile cu până la 83 rpm, iar în sprint ajunge și la 100 rpm.
În ceea ce privește scaunul său cu rotile, acesta dispune de cadru principal din aluminiu și șezut din fibră de carbon, cântărind aproximativ opt kilograme. Roţile spate dispun de jante speciale pentru mâini. Iar sportivul câştigă viteză prin pendularea braţelor şi transferă puterea către roţi prin împingerea jantelor cu palmele în timpul acestei mişcări.
35 km/h este viteza
maximă atinsă pe liniile
drepte plate cu căruciorul. 20 de viteze are
bicicleta, care poate atinge o viteză maximă de 60 km/h.
Zanardi a trecut testul celor cinci secunde pentru a ieși din mașină în caz de accident. Neavând picioare, nici proteze, pur și simplu merge în mâini
La triatlon, atletul fără picioare folosește un scaun cu rotile olimpic în proba de alergare ...
...înoată cu o vestă specială,
proiectată să-l țină în poziția corectă...
...și dă la pedalele unui handbike în proba de ciclism.
Echipa de handbike a Italiei a câştigat proba de ştafetă la Jocurile Paralimpice de la Rio 2016
