S-a născut în 21 decembrie 1938
Și-a petrecut copilăria la Craiova, la bunici, şi tot aici a debutat pe scenă, în „Vacanţă la Craiova”, un fel de spectacol de revistă. Era mică şi îndrăgostită pe veci de scenă, de actori, de reflectoare, de oamenii din faţa scenei. În copilărie, a jucat un pitic şi un paj în „Înşiră-te Mărgărite” – spectacol care avea să marcheze etapele ei actoriceşti. Au urmat, în anii de liceu două spectacole de balet: „Lacul lebedelor” şi „Macul roşu”.
A absolvit în 1959 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” Bucureşti. Director fiind, Zaharia Stancu, o angajează în 1964 la Teatrul Naţional Bucureşti.
Citește și: O mare actriță se pregătește să moară. „Corpul nu mai este al meu”. S-a creștinat și e împăcată
În film a debutat în 1965, în „Serbările galante”, în regia lui René Clair, o coproducţie româno-franceză. Au urmat 25 filme şi colaborarea cu regizorii Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Dinu Cocea, Gh. Turcu, Ion Popescu Gopo, Iulian Mihu, Mihai Constantinescu, Gustavo Graef Marino, Geo Saizescu, după cum o prezintă ziarulmetropolis.
Citește și: Povestea lui Sergiu Malagamba, arestat pentru că era prea elegant. A lansat moda ce îi poartă numele
„Visam să ajung o mare tragediană.
Eram convinsă că doar asta mi se potrivea. Priveam cu neîncredere la toţi cei care-mi spuneau, cum a făcut-o şi Liviu Ciulei, că aş fi extraordinară într-un teatru bulervardier, într-o comedie… E greu să faci comedie. Nu numai că trebuie s-o simţi, s-o guşti şi s-o trăieşti tu, dar s-o transmiţi dincolo de rampă, în întunericul sălii unde te ascultă sute de fiinţe neîndurătoare cu falsul. E mai greu.
Vorbesc de comedia de bună calitate. În special când viaţa îţi oferă cu predilecţie sarcasm, în cel mai bun caz tragi-comedie de un gust îndoielnic şi multă, foarte multă indiferenţă. Şi indiferenţa este duşmanul numărul unu al unui artist. Mai ales în comedie. Nu cred că cel care e mai trist e şi cel mai bun comic. Nu. Cel mai puţin indiferent. Greu să-ţi fie suflet plin atunci, şi din prea plinul tău să reverşi asupra celui ce ţi stă dinainte.”, mărturisea actrița.
Două căsnicii
A visat să ajungă balerină. „În ciuda fapxului că bunica – mama tatei – se opunea categoric să devin saltimbancă şi nu ne-a vorbit vreo doi ani, tata oscila, mai ales că mama era trup şi suflet alături de mine.Totuşi, intrată la facultate, impusese un program strict: ora nouă seara în casă, şi, pe cât posibil, mâncată, spălată şi culcată. Sigur, nu se putea. Aşa că mama – frumoasă femeie! – venea la Institut şi mă lua, ca să nu găsim poarta încuiată”, a spus într-un interviu.
Actrița a avut două căsnicii de-a lungul vieții. Prima a fost cu regizorul Miron Niculescu.
„Ce se spune sunt, de multe ori, legende mai frumoase sau nu. Şi noi, care suntem mai în faţa oamenilor, noi, care deseori îi ajutăm prin ceea ce facem să-şi aleagă propriile visuri, noi suntem, aşadar, principalii eroi. Atât vreau să spun: nu am făcut şi nu fac compromisuri cu viaţa mea, cu scena mea.
E una şi aceeaşi pentru un actor! Nu ne discreditaţi, oameni buni, nu ne desfiinţaţi! Amoruri în lumea teatrului n-am avut! Prietenii adevărate, puternice… da. Carmen Stănescu şi Damian Crâşmaru – eternul meu partener de succese!
S-or fi ţesut poveşti pe lângă? Nu ştiu… dar m-ar amuza. Ne-ar amuza! Pe toţi trei! Iar cu Miron Niculescu m-am măritat după ce am intrat în Teatrul Naţional. De ce s-a destrămat?Simplu… cum se întâmplă toate în viaţă. Simplu…Atât”, a povestit actruița într-un interviu pentru qmagazine.ro
A fost o iubire profundă
Cu al doilea soț actorul Emerich Schaffer, Adela Mărculescu a trăit o poveste de dragoste adevărată, despre care ar fi sperat să reziste până la finalul vieții.
Emerich a decis să se stabilească în Germania în 1977. Adela Mărculescu avea 39 de ani când s-au despărțit. S-au revăzut în 1999 cu puțin timp înainte ca actorul să moară.
„A fost o iubire profundă, cu multă, multă prietenie la mijloc – făcută parcă să reziste.Erau vremurile prea tulburi şi greu de suportat pentru un neamţ născut şi crescut în România, cu fraţi dincolo. Nebunia şi vraja Occidentului l-au cuprins.
A plecat.Eu n-aş fi făcut-o pentru nimic în lume. Ce s-a întâmplat acolo nu ştiu. Atâta pot să spun: bolnav, pe patul de moarte chiar, a venit în ţară. Ne-am văzut, ne-am vorbit, ne-am bucurat şi întristat totodată”, a spus actrița.
Emmerich Schäffer declara, al rândul său: „Pentru mine cea mai grea meserie mi se părea a fi cea de actor. Și cum întotdeauna mi-au plăcut obstacolele care-ți pun la încercare voința, temeritatea, am ales-o. Duritatea îmi este proprie. Sunt adeptul lui Rousseau, când spune să nu-ți fie rușine de defectele tale, de incapacitățile tale fundamentale. Și apoi complexul artistic se compune și din defecte.”
În același interviu, actrița a fost întrebată cine o așteapră acasă: „Fizic, nimeni. Dar sora mea e aproape.Vorbim adeseori la telefon. Şi apoi, cei dragi mie, de dincolo… Mă veghează din ramele lor, cuminţi şi răbdători.Ca să le simţi iubirea, nu-i nevoie să-i ai lângă tine tot timpul. Nu se poate.Nu e în firea lucrurilor.Dar iubirea părinţilor rămâne în sufletul tău. Şi al lor.”
Beligan: Sonda tot mai adânc caracterele
De altfel, a fost foarte iubită de colegii de breaslă. Radu Beligan spunea despre ea: „Când a păşit pe scena Naţionalului, o fetiţă oacheşă de o frumuseţe clasică, inteligentă şi plină de farmec, în rolul Sorinei din „Înşir’te Mărgărite”, oamenii de teatru au salutat în adolescenta Adela Mărculescu apariţia ingenuei lirice şi dramatice de care teatrul avea atâta nevoie. Cariera artistică s-a desfăşurat armonios şi ascendent din succes în succes. Cu fiecare nou spectacol, sonda tot mai adânc caracterele, îşi diversifica mijloacele de expresie, îşi amplifica şi nuanţa vocea, care avea să facă din ea una din celebrele spunătoare de versuri ale Teatrului românesc.”
