Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți în Miercurea Mare și și-a împlinit gestul a doua zi, în seara din Joia Mare, după Cina cea de Taină, când l-a identificat pe Mântuitor din grupul de ucenici aflat în Gărdina Ghetsimani, pentru ca soldații trimiși de preoții iudei să-l aresteze și să-l supună judecății acestora.
Cât ar însemna, în ziua de azi, suma de 30 de arginți pentru care Iuda și-a vândut Învățătorul și sufletul?
Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos pentru 30 de arginți. Cât ar însemna acea sumă în banii de azi?
„Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducându-se la arhierei / A zis: Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginţi”, descrie Evanghelia după Matei, în capitolul 26, versetele 14 și 15, trădarea lui Iisus de către Iuda, precum și prețul acesteia.
Acest fapt se petrecea în Miercurea Mare, pentru ca a doua zi, Iuda să plece din timpul Cinei cea de Taină să-și împlinească trădarea, ceva mai târziu, în Grădina Ghetsimani, când l-a sărutat pe Mântuitor pentru ca soldații să-l poată identifica pentru a-l aresta.
30 de arginți, aceasta e suma consemnată în Evanghelie pentru fapta prin care Iuda avea să se osândească veșnic, inclusiv în memoria oamenilor.
E drept, chinuit de remușcări, ulterior avea să dea banii înapoi și să se sinucidă, fără ca aceste gesturi să-i mai aducă salvarea sufletului, ci dimpotrivă.
Citește și: Misterul năframei Sfintei Veronica, prima imagine a lui Hristos din istorie. De ce e controversată?
Poate că mulți ne-am întrebat, de-a lungul timpului, cam pentru ce sumă - calculată în banii de astăzi - și-a vândut Iuda sufletul și conștiința, dându-și Învățătorul pe mâna judecătorilor și călăilor săi?
Și n-am fi fost singurii. Cercetătorii au încercat mult timp să afle valoarea reală a celor „30 de arginți” pe care cel mai faimos trădător al istoriei i-a primit pentru a comite acel act descalificant..
Cuvântul folosit în Evanghelia lui Matei (26:15) este „ἀργύρια - „argyria” -care înseamnă, pur și simplu „monede din argint”, scrie greekreporter.com. De aici vine și termenul „arghirofil”, adică „iubitor de bani”.
„Sărutul lui Iuda”, modul prin care Hristos a fost identificat de soldații veniți să-l aresteze - Foto: arhiva
Dar ce fel de monede de argint ar fi fost? În acest punct, istoricii încă nu s-a pus total e acord, dar există câteva teorii mai larg acceptate.
Citește și: Minunea găsirii Sfintei Cruci, pe care Hristos a fost răstignit. Bucăți din ea, în România. Unde?
Arheologul Donald Wiseman sugerează două variante. Prima și cea mai probabilă este că ar fi fost vorba despre tetradrahme din Tir - un oraș antic din Liban - cunoscute și sub numele de șekeli tirieni, fiecare șekel conținând 14 grame de argint cu o puritate de 94%.
Iuda l-a vândut pe Hristos pentru nici un salariu mediu net pe economie din ziua de azi
A doua variantă avansează ideea că ar fi fost vorba de statere din Antiohia - fiecare monedă având câte 15 grame de argint, cu o puritate de 75%) - care aveau gravată efigia împăratului Octavian Augustus.
Aceste monede erau preferate de evrei pentru plățile la Templu, deoarece aveau un conținut ridicat de argint și erau considerate „curate” din punct de vedere religios, mai notează sursa citată.
Firește monedele în sine, fiind istorice și antice, ar fi de neprețuit azi, dar în vremea aceea erau doar monede obișnuite, folosite ca mijloace de plată..
Cât ar valora cei „30 de arginți” astăzi? Având în vedere greutatea și puritatea monedelor respective și prețului actual al argintului, valoarea lor totală a argintului ar fi de aproximativ 445 de dolari, potrivit apmex.com. Adică de circa 2.000 de lei, dacă socotim în moneda românească.
Pe de altă parte, în secolul I d.Hr., un lucrător obișnuit câștiga un dinar pe zi, echivalentul unei monede din argint.
Citește și: Cum arăta Iisus Hristos, de fapt? Chipul, recreat de inteligența artificială. Controversa stârnită
Astfel, cei 30 de arginți ar fi reprezentat salariul pentru aproximativ 30 de zile de muncă sau, altfel spus, cam un salariu mediu lunar al zilei de azi.
Pentru România, suma ar reprezenta aproape 4.500 de lei, cu 1.000 lei sub salariul mediu net în țara noastră care e de circa 5.500 lei.
Așa putem avea o idee și despre puterea e cumpărara a celor 30 de arginți primiți de Iuda la acea vreme.
Prin urmare, Iuda a fost departe de a se îmbogăți prin trădarea sa, astfel că sensurile și motivațiile mișeliei sale rămân, în continuare, subiect de polemici și de dezbateri pentru teologi și filosofi.