Liviu Dragnea s-a fotografiat cu șefele organziației de tineret Alianței Pentru Patrie, noua formațiune politică pe care o patronează din umbră, și a postat pe pagina sa de Facebook imaginea alături de mesajul „Aveți încredere în mine! Dacă nu credeți, întrebați-le pe ele! Șefele Tineretului #AlianțaPentruPatrie de la nivel central”.
Citește și: Irina Tănase plânge după Liviu Dragnea: „N-au existat fapte de care să mă rușinez”
Fostul lider PSD a ieșit din închisoare în vara anului 2021 și, după numai câteva luni, s-a despărțit de tânara sa iubită Irina Tănase și a înființat APP alături de prietenul său Codrin Ștefănescu.
„Despărțirea de Liviu este cel mai dureros moment pe care l-am trăit până acum. Ne leagă o poveste de 8 ani, în care i-am fost fidelă, l-am sprijinit necondiționat și n-au existat fapte de care să mă rușinez.
La vârsta mea, 29 de ani, n-am puterea să lupt singură împotriva unor neadevăruri.
Am sentimentul amar că nu mă pot apăra, atâta vreme cât Liviu nu este dispus să mă asculte. Despărțirea dintre noi a fost bruscă (…)”, a declarat, la acea vreme, Irina Tănase.