Deşi mama sa a vrut ca acesta să devină preot, el a mers la facultatea de teatru şi a devenit, în cele din urmă, actor.
A trecut prin pușcăriile comuniste
Actorul a trecut prin infernul închisorilor comuniste timp de trei ani, începînd din 1959.
În anul 1958, în timp ce era în anul II la Teatru, aflat la onomastica unui prieten, de Sfântul Ştefan, o parte dintre participanţi au afirmat că vor să plece în America.
Citește și: Dinică ar fi avut 89 ani. Băiat de cartier, respins la „teatru”. Își întâlnește iubirea la 60 de ani
La doar câteva zile, Securitatea îl arestează, pe motiv de „trădare şi trecere de frontieră”, iar ulterior este condamnat la 3 ani de închisoare pentru „nedenunţare de acte preparatorii pentru trecerea frontierei”.
În anul 1963, i s-a permis să dea un nou examen la Teatru, graţie unor oameni care l-au apreciat în primii doi ani de facultate.
"Eram actor la Teatrul din Piatra-Neamț când am fost anunțat că s-a eliberat un loc la Teatrul Mic din București. Era în anul 1973, iar eu încă îmi căutam drumul, chiar dacă aveam 37 de ani." Destinul a vrut ca actorul să fie distribuit alături de Leopoldina Bălănuță în spectacolele "După cădere" și "Stâlpii societății". În scurt timp, Mitică Popescu a fost cooptat în grupul de prieteni ai Leopoldinei, din care făceau parte Ileana Dunăreanu sau Mihai Dogaru, fostul soț al Danei Dogaru.
Cum era si normal, în primul an, între Poldi si Mitica a existat doar o amiciție, având în vedere că mergeau împreuna în turnee, unde s-au cunoscut mai bine. Până în acest punct, nu au fost efluviuni sentimentale, ci doar discuții despre oameni, întâmplări cotidiane sau cariera. Însă, în sufletele celor doi actori se strecura timid iubirea, o iubire târzie.
"Ne făcea plăcere să ne întâlnim doar noi doi, fară prieteni, și stăteam ore întregi într-un restaurant până la ora închiderii. Fară declarații banale, pompoase, am simțit amândoi că suntem făcuți unul pentru celălalt. Am realizat că o iubesc pe Poldi atunci când a trebuit să fie internată timp de o lună și jumătate la Fundeni, din cauza unei peritonite. O vizitam în fiecare zi, îi duceam de mâncare și stăteam cât mai mult posibil lângă ea. Și acum îmi mai aduc aminte că m-a rugat să-i fac rost de o casetă cu Demis Roussos. I-am îndeplinit dorința și m-am bucurat de bucuria ei."
Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani.
După externare, Leopoldina i-a cerut lui Mitică să se mute împreună.
S-au căsătorit la trei luni după cutremurul din martie 1977. Ca o ironie a sorții, în ziua cununiei, pe 2 iunie, Mitica Popescu a trebuit să fie prezent la spectacolul "Cântarea României". Viitoarea soție l-a așteptat doua ore la Starea Civilă din Piață Amzei, alături de un unchi și doi colegi. Într-un final, actorul a venit transpirat, dar fericit că își îndeplinește visul. În același an, la Focșani, și-au petrecut Revelionul la casa părinților Leopoldinei. Tatăl actriței, preot, i-a cununat religios în acea noapte, dar nu au în biserică.
Mitică Popescu avea 40 de ani, iar Leopoldina Bălănuță, 42 de ani. Se pare că timpul nu a vrut să țină cu acești oameni a căror dragoste a fost pe cât de puternică, pe atât de discretă. Trebuie să spunem că, din nefericire, Leopoldina Bălănuță era o fire bolnăvicioasă. Înainte de a-l cunoaște pe Mitica Popescu, regretata actriță suferise șase operații.
Leopoldina Bălănuță era o fire bolnăvicioasă. Cei doi s-au căsătorit atât de tărziu, deoarece marea doamna a teatrului romanesc a ezitat să facă acest pas, spunandu-i lui Mitică: "Nu are rost să te înhami la o căruță stricată".
Pe 14 octombrie 1998, cei doi soți au urmărit meciul de fotbal Ungaria - Romania. După încheierea partidei, Leopoldina i-a mărturisit actorului: "Te iubesc atât de mult, încât aș vrea să mori înaintea mea". Leopoldina ar fi vrut să-i supravietuieasca, pentru a fi ea cea care să jelească. După care Leopoldina i-a cerut ceva de mâncare și apoi și-a aprins o țigară. La scurt timp a acuzat dureri stomacale foarte mari. În acea noapte, Leopoldina Bălănuță a fost operată, pentru ca în dimineața zilei de 14 octombrie, la ora 7:00, marea actriță să treacă în neființă.
Ultima conversație, Mitica Popescu și Leopoldina Bălănuță au avut-o despre ochelarii și verigheta actriței. Tocmai de aceea, Mitică Popescu a considerat că aceste doua obiecte trebuie să o însoțească în mormânt potrivit jurnalul.ro
Casa neschimbată și regretul de a nu avea copii
Într-un interviu din 2005 pentru „Formula AS“, la şapte ani de la dispariţia soţiei sale, Mitică Popescu confirma că a rămas în casă și după decesul soției. „Casa e cum o ştiţi, n-am schimbat absolut nimic. Doar că de când nu mai e soţia mea, nu mai pot intra în dormitorul nostru. Iar verigheta nu mi-o scot din deget pe scenă, chiar dacă joc rolul unui celibatar“, spunea el.
„Regret că nu am copii, dar în profesia noastră nu realizezi la timp chestia asta. N-ai timp să ţii nici măcar o floare… Îmi amintesc că atunci când s-a prăpădit bietul tata am avut nu ştiu câte spectacole în acea săptămână. Poldi (n.r. – soția lui, Leopoldina Bălănuță) nici n-a putut veni la înmormântare, că avea matineu. Eu dimineaţa am fost la înmormântare la tata, iar seara eram pe scenă. Această meserie înseamnă sacrificii”, declara actorul, pentru Adevărul, în 2011.
Nu s-au căsătorit în Biserică
"Ne-a fost jena de vârstă noastră. Pentru dragoste nu contează vârsta, dovada că am stat împreună 25 de ani, dar lumea te mai judecă. M-am înțeles foarte bine cu Leopoldina. Eu făceam piața, iar ea gătea. Ei îi placea să pescuiască, mie nu. Dar am mers în Deltă zece ani. Nu avem copii, pentru că ea nu putea să rămână însărcinată. Plus că, nouă, actorilor, ne este foarte greu să creștem și o floare, la programul pe care-l avem."
Mitică în teatru și film
Mitică Popescu a realizat roluri de excepție în piesele de teatru ”Cititorul de contor” de Paul Everac (1976, regia Paul Everac), ”Să îmbrăcăm pe cei goi” de Pirandello (1978, regia Cătălina Buzoianu), ”Maestrul și Margareta” de Bulgakov (1980, regia Cătălina Buzoianu), ”Niște țărani” de Dinu Săraru (1981, regia Cătălina Buzoianu), ”O femeie drăguță cu o floare și ferestre spre nord” de Eduard Radzinski (1986, regia Dragoș Galgoțiu), ”Pescărușul” de Cehov (1993, regia Cătălina Buzoianu), ”Cum vă place” de William Shakespeare (1996, regia Nona Ciobanu), ”Sonata fantomelor” de August Strindberg (1999, regia Cătălina Buzoianu), ”Școala femeilor” de Moliere (1999, regia Alexandru Dabija), ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni (1999, regia Mihai Constantin Ranin), ”Viitorul e maculatură” de Vlad Zografi (2000, regia Nona Ciobanu), ”Alex și Morris” de Michael Elkin (2004, alături de regretatul Ștefan Iordache, regia Gelu Colceag) sau ”Colonia îngerilor” de Ștefan Caraman (2007, regia Nona Ciobanu).
A debutat în film în „Dincolo de nisipuri” (1974) – în rolul Romniceanu – , memorabil, în cariera sa cinematografică, rămânând rolul lui Cocoșilă din filmul ”Moromeții” (1987), de Stere Gulea, în care a jucat alături de Victor Rebengiuc și Luminița Gheorghiu.
Un alt rol de referință este cel din ”Vânătoarea de vulpi” (regia Mircea Daneliuc, 1980), ecranizare a romanului ”Niște țărani”, de Dinu Săraru și una dintre producțiile inovatoare din cinematografia autohtonă, în materie de limbaj cinematografic, în care Mitică Popescu are o apariție excepţională.
Filmografia sa mai include roluri în filme precum ”Stejar, extremă urgență” (regia Dinu Cocea, 1974), ”Mere roșii” (regia Alexandru Tatos, 1976), ”De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981), ”Înghițitorul de săbii” (regia Alexa Visarion, 1981), ”Glissando” (regia Mircea Daneliuc, 1985), ”Căsătorie cu repetiție” (regia Virgil Calotescu, 1985), ”Secretul armei…secrete” (regia Alexandru Tatos, 1988), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Șerban Marinescu, 1993), ”Dulcea saună a morții” (regia Andrei Blaier, 2003), ”Păcală se întoarce” (regia Geo Saizescu, 2006), ”Ticăloșii” (regia Șerban Marinescu, 2007) sau ”Umilință” (regia Cătălin Apostol, 2011).
Mitică Popescu a fost un statornic colaborator al Teatrului Naţional Radiofonic, printre piesele în care a jucat aflându-se „Dictatorul” de Alexandru Kirițescu, adaptarea radiofonică de Doina Papp, regia artistică Dan Puican (1999), „Aelita” sau „Declinul lui Marte” de Aleksi Nikolayevich Tolstoi, dramatizarea radiofonică de Camelia Stănescu, regia artistică Cristian Munteanu (1992), „Arden din Fevershaw” de autor anonim englez din secolul al XVI-lea, traducerea Leon Leviţchi, adaptarea radiofonică de Cristian Munteanu, regia artistică Cristian Munteanu (1992), „Ketty se mărită” de Michael Sayers, adaptarea radiofonică de Dan Puican, regia artistică Dan Puican (1987), „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Nelle Harper Lee, dramatizarea radiofonică de Josetta Dan, regia artistică Dan Puican (1984), „Coloana nesfârșită” de Mircea Eliade, adaptarea radiofonică de Alma Grecu, regia artistică Titel Constantinescu (1981), „Cheia succesului” sau „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, muzical de Edmond Deda, adaptare Edmond Deda, regia artistică Ion Vova (1988), „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, adaptare radiofonică de Dan Damian, regia artistică Dan Puican (1994) sau „Tatăl nostru care ești în supermarket…” de Petre Barbu, regia artistică Atila Vizauer (2004).
A prezentat una dintre cele mai longevive producții TVR, emisiunea ”D’ale lui Mitică”, difuzată din 2000 la postul TVR 2.
Comentarii 0