duminică 01 februarie
EUR 5.0961 USD 4.2742
Abonează-te
Newsweek România

Degustările de apă premium, noua fiță în turismul de lux, în contextul exploziei pieței de wellness

Data publicării: 01.02.2026 • 09:28 Data actualizării: 01.02.2026 • 09:31
Degustările de apă premium, noua fiță în turismul de lux - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)
Degustările de apă premium, noua fiță în turismul de lux - Foto: Freepik (imagine cu rol ilustrativ)

În contextul exploziei pieței de wellness, degustările de apă premium sunt, se pare, noua fiță în turismul de lux. Fiecare apă are un profil diferit şi oamenii ar trebui să aleagă variante care oferă „valoare nutriţională”, spune un somelier de apă din India.

Într-un magazin gourmet din India, Avanti Mehta organizează o degustare ”în orb”.

Nu este vorba despre vin, ci despre apă. Participanţii analizează mineralitatea, salinitatea şi gradul de carbonatare în mostre de apă Evian din Alpii francezi, Perrier din sudul Franţei, San Pellegrino din Italia şi Aava din munţii Aravalli, relatează News.ro, citând Reuters.

Citește și: Perla sudică a Croației a fost numită cea mai elegantă stațiune de coastă din Europa în 2026

Degustările de apă premium, noua fiță în turismul de lux, în contextul exploziei pieței de wellness

Mehta, în vârstă de 32 de ani, care se autointitulează ”cel mai tânăr somelier de apă al Indiei”, spune că fiecare apă are un profil diferit şi că oamenii ar trebui să aleagă variante care oferă „valoare nutriţională”.

Familia ei deţine brandul indian de apă minerală Aava.

Apa minerală premium este deja o industrie de 400 de milioane de dolari în cea mai populată ţară din lume, iar segmentul creşte rapid, fiind adoptat de elitele indiene drept un nou simbol al statutului social, în contextul unui val de preocupări pentru sănătate şi wellness.

O sticlă de 1 litru de apă minerală premium indiană costă aproximativ 1 dolar, iar cele importate încep de la 3 dolari, de peste 15 ori preţul apei îmbuteliate obişnuite.

Într-o ţară în care 70% din apa subterană este contaminată şi apa de la robinet nu este potabilă, cererea pentru apă îmbuteliată este uriaşă.

Citește și: Insula care a ajuns să facă milioane de dolari cu Inteligența Artificială. Cum trăiesc oamenii?

India are o piaţă anuală de 5 miliarde de dolari pentru apă îmbuteliată, iar vânzările cresc cu 24% pe an, cel mai rapid ritm din lume.

Spre comparaţie, în SUA şi China piaţa depăşeşte 30 de miliarde de dolari, dar creşte doar cu 4–5% anual.

Segmentul premium este motorul acestei creşteri: a ajuns la 8% din piaţă în 2025, faţă de doar 1% în 2021.

”Neîncrederea în apa municipală a accelerat cererea. Iar acum oamenii înţeleg mai bine beneficiile apei minerale. Da, este scumpă, dar categoria va exploda”, spune analista Amulya Pandit, de la Euromonitor.

Printre consumatori se numără dezvoltatorul imobiliar B.S. Batra, care foloseşte exclusiv apă premium acasă: ”Te simţi diferit, mai energic. Beau apă minerală şi în whisky, iar copiii o folosesc în smoothie-uri.”

Apa premium, populară printre vedete și miliardari

Apa îmbuteliată obişnuită este produsă în principal de Pepsi, Coca-Cola şi Bisleri, iar multe familii instalează purificatoare de apă acasă, care elimină însă şi mineralele.

Apa premium, importată sau locală, devine tot mai populară. Actriţa de la Bollywood Bhumi Pednekar a lansat brandul Backbay, grupul Tata îşi extinde portofoliul premium, iar retailerii raportează vânzări în creştere.

Tata Consumer Products, partener Starbucks în India, produce atât apă ieftină, cât şi premium, însă CEO-ul Sunil D’Souza spune că segmentul de lux este prioritatea: ”Nu trebuie să lupt contra curentului… văd o piaţă imensă pentru anii următori.”

Uzina Tata ”Himalayan” este situată în Himalaya, iar apa provine dintr-un acvifer natural.

Între timp, lanţul gourmet Foodstories a înregistrat o triplare a vânzărilor de apă premium în 2025. Cererea a fost atât de mare încât magazinul a importat marca americană Saratoga Spring Water, vândută cu 799 de rupii (aproximativ 9 dolari) pentru o sticlă de 355 ml, iar stocurile au dispărut în câteva zile.

Brandul indian Aava a atins vânzări de 805 milioane de rupii (9 milioane de dolari) anul trecut, cu o creştere anuală de 40% din 2021 încoace. Portofoliul Tata de apă premium şi standard creşte cu 30% pe an.

Mărcile importate, supuse unor taxe de peste 30%, sunt şi mai scumpe: Perrier, San Pellegrino sau Evian costă peste 300 rupii (3,20 dolari) pentru o sticlă de 750 ml.

”Când deschizi robinetul, nu bei Aava sau Evian… şi exact pentru asta plăteşti”, spune somelierul Avanti Mehta.

La sesiunea de degustare, participanţii au fost curioşi, dar mulţi au admis că preţul este prohibitiv. ”Sincer, e cam scumpă. Pentru consum zilnic… te cam ustură la buzunar.”, a spus o tânără directoare.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră