De ce s-a băut cafeaua din farfurioară? Deși astăzi pare un gest nepotrivit sau, în cel mai bun caz, curios, acest obicei a dominat societatea vreme de sute de ani. Motivul apariției sale a fost bine întemeiat, el dispărând abia pe parcursul secolului al XX-lea.
De ce s-a băut cafeaua din farfurioară? Obiceiul a fost abandonat abia în secolul al XX-lea
Poate că unii români poate au avut și își mai amintesc bunici sau străbunici care sorbeau cafeaua - chiar și ceaiul - din farfurioară. Un gest care pare acum lipsit de maniere, dar care a fost, multă vreme, metoda tradițională de degustare a băuturilor respective.
Au trecut mai mult de 500 de ani de când logofătul Ionică Tăutul a fost primul român care a băut cafea.
Era la scurtă vreme după moartea lui Ștefan cel Mare, iar urmașul voievodului, Bogdan cel Orb, îl trimisese pe Tăutu ca sol la turci, la Constantinopol.
Citește și: Cine a fost primul român care a băut cafea? Când a ajuns iubita licoare în țara noastră?
Stând cu vizirul la masă, boierului moldovean i s-a adus cafea, ceva încă necunoscut în partea noastră de lume, iar pățania sa a fost relatată de cronicarul Ion Neculce în „Letopisețul” său.
„Tăutu nu’şi putea da cu socoteală ce băutură e asta, aşa neagră, şi nici nu visa că ea e fierbinte. El vedea, că vizirul nu’şi bea cafeaua – vizirul aştepta să se mai răcească – și credea că Vizirul aşteaptă ca Tăutu să închine şi să bea înainte, ca oaspe ce era.
Tăutul ridică ceaşca şi strigând: „Trăiască Măria Sa, Împăratul”, de-te cafeaua pe gât dintr’o sorbitură”, nota cronicarul, se scria în numărul din 15 ianuarie 1894 al revistei „Vatra”.
Aici e momentu optim să pomenim și de farfurioarele care se pun sub cetile de cafea. Ele reprezintă un mod practic de a muta ceașca dint-un loc în altul, fără a exista pericolul de a vărsa stropi de masă, pe noi sau pe jos, în cazul în care ne tremură mâna.
„Femeie bând cafea”, lucrare a artistului Louis Marin Bonnet, din secolul al XVIII-lea - Foto: metmuseum.org
Dar nu acesta a fost scopul utilizării farfurioarei la începuturile consumului de cafea. Chiar și acum vreo 300 de ani cafeaua se bea din niște boluri asemănătoare felegenelor turcești, adică cești speciale pentru cafea neagră, fără toartă.
Bolurile respective nu aveau farfurioară dedesubt. Pentru a putea bea lichidul, trebuia să stai și să aștepți ca acesta să se răcească, iar asta putea însemna minute bune și răbdare.
Pentru a putea savura mai repede cafeaua, la un moment dat au început să fie folosite farfurioarele.Din bol se turna într-o farfurioară un pic de cafea fierbinte, care se răcea mmult mai rapid și putea fi consumată, conform cetateniivinului.ro.
Datorită suprafeței mari de contact cu aerul a cafelei care era în farfurioară, aceasta se răcea mult mai repede decât dacă ar fi stat în bol. Eventual se și sufla în cafea. Apoi, lichidul astfel răcit era sorbit din farfurioară.
Obiceiul se pare că a apărut inițial în Anglia, pentru ca apoi să se răspândească în întreaga Europă și, ulterior, în America.
Citește și: Care e cea mai veche cafenea din Țara Românească? Rezistă de 200 ani. Eminescu și Caragiale, clienți
Există și o mică istorioară în legătură cu acest obicei - nu se știe dacă și reală - citată adesea pentru a sublinia diferențele dintre Cameră și Senat în Congresul SUA.
În ea relatează o dispută între George Washington, care era în favoarea existenței a două Camere ale Congresului, și Thomas Jefferson, care considera că o a doua Cameră nu este necesară.
Astfel, conform history.stackexchange.com, se spune că cei doi „părinți fondatori” ai SUA discutau această problemă în timp ce își beau cafeaua.
Deodată, Washington l-a întrebat pe Jefferson:
„- De ce ai turnat cafeaua în farfurie?”
„- Pentru a o răci”, a răspuns Jefferson.
„- Tot așa,” a spus Washington, „noi turnăm legislația în farfuria senatorială pentru a o răci”.
Nu numai cafeaua a început să fie băută în acest mod, metoda fiind folosită și pentru ciocolată sau ceai.
Cum decurgea practic băutul ceaiului sau cafelei din farfurioară, aflăm dintr-un articol al ziarului „Dimineața” din 4 ianuarie 1934.
„De altfel, ceaiul din ceainăriile basarabene are o savoare specială și se bea într-un anumit fel. Ceaiul se bea „pricusca”. Dar să explicăm ce e „pricusca”.
Fiecare client al ceainăriei primește pentru suma de 5 sau 6 lei, un ceainic cu „esență” de ceai, patru bucățele de zahăr, un pahar, o farfurioară și apă fierbinte la discreție.
Clientul îşi face un pahar de ceai, îl toarnă apoi în farfurioară și în timp ce se răcește, rupe cu dinții o bucățică de zahăr pe care o ține în gură în așa fel încât să se topească cât mai puțin posibil la trecerea ceaiului sorbit din farfurioară.
Apa fierbinte fiind la discreție, iar esența de ceai putând servi la prepararea unui număr quasi-ilimitat de ceaiuri, depinde de abilitatea băutorului, ca să-i rupă bucățele cât mai mici de zahăr, pentru că dintr-o porție, să poată scoate cât mai multe pahare de ceai”, se scria în ziarul respectiv.
„Femeie bând ceai” este o pictură din 1914 a artistului Konstantin Makowsky - Foto: russiatrek.org
În Suedia, „tehnologia” băutului cafelei diferea un pic. Cafeaua era turnată în farfurioară și apoi se sufla în ea. Urma sorbitul lichidului, neapărat cu zgomot. Apoi, rușii au preluat și ei acest mod de a sorbi lichidele fierbinți.
Dintr-un roman-foileton publicat la începutul anilor ’30 în ziarul „Aradul” aflăm pățaniile unui soldat român, Voicu, prizonier în Rusia în timpul războiului civil dintre „albi” și „roșii” și care evadase.
Pățania de mai jos seamănă foarte mult cu cea istorisită de Ion Neculce despre logofătul Ioan Tăutu, primul român băutor de cafea: ambii se opăresc, din neștiință, cu licoarea pe care o beau.
Citește și: De ce nu e sănătos să bei o cană de cafea imediat după trezire? La ce oră poți bea prima ceașcă?
„O fetiță durdulie, cu gropițe în obraji și șorț alb, îi servi ceaiul în pahar, bucățele de zahăr pe o farfurie și pe altă farfurioară „piroști”, cum se numeau bucățelele de pâine special prăjite pentru ceai.
Rupse (n.r. - soldatul Voicu) în două o bucățică de zahăr și o prinse între dinți, apoi turnă ceaiul ferbinte din ceașcă în farfurioară și sorbi ceaiul printre dinți, cu sforăituri lacome, așa cum făceau vecinii, pe care îi imita cu multă atenție, pentru ca să nu dea de bănuit că-i străin.
Își arse cerul gurii, închise ochii de durere, plescăi din limbă și ar fi vrut să ceară un pahar de apă, dar nu ceru. Orice învățătură trebuie plătită cu suferințe și Voicu învăță să bea ceaiul rusec, rusește”, se arăta în scrierea publicată în ziarul respectiv.
Dar, începând cu prima jumătate a sec. al. XX-lea, utilizarea farfurioarelor la băutul cafelei sau ceaiului a început să dispară, devenind astăzi o curiozitate sau chiar o dovadă a lipsei de maniere, deși obiceiul a apărut înaintea sorbitului cafelei din ceștile cu toartă.
