Dar de ce Duminica Floriilor se numește așa, dacă Iisus Hristos a fost întâmpinat cu ramuri de finic la intrarea în Ierusalim? Și de ce românii obișnuiesc să meargă în ziua de Florii cu ramuri de salcie, spre a fi binecuvântate de preoți? Toate explicațiile se găsesc în Biblie, în istoria Bisericii, dar și în tradițiile pe care aceasta se bazează.
De ce Duminica Floriilor se numește așa? Iisus Hristos, întâmpinat cu ramuri de finic în Ierusalim
Sărbătoarea Floriilor sau Duminica Floriilor ne amintește tuturor de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de a începe Săptămâna Patimilor, cea care avea să culmineze cu răstignirea sa, apoi, în a treia zi, cu Învierea Domnului, faptul istoric pe care se bazează religia creștină.
În acea zi de duminică, Hristos a fost întâmpinat de o mulțime de oameni: bărbați, femei și copii care aveau în mâini ramuri verzi de finic și care își manifestau bucuria, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12, 13).
Prima mențiune a ramurilor purtate de creștini la praznicul Floriilor o regăsim în Jurnalul Egeriei (sau Etheria), o pelerină din Europa vestică, ce a vizitat Țara Sfântă spre sfârşitul secolului al IV-lea, la doar câteva decenii după ce creștinismul devenise religie acceptată în Imperiul Roman.
Astfel, ea consemnează faptul că, de Florii, credincioșii urcau pe Muntele Măslinilor - unde se află Grădina Ghetsimani - cântând rugii și purtând ramuri de palmier sau de măslin în mâini.
Citește și: Misterul năframei Sfintei Veronica, prima imagine a lui Hristos din istorie. De ce e controversată?
Dar ce legătură au acele ramuri cu denumirea de Florii? De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini.
În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie.
Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Învierea sa.
Pelerinaj de Florii în București - Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei
Însă există specialiști printre care se numără și părintele Ioan-Florin Florescu, co-autor al volumului al IX-lea din ediţia critică a Bibliei de la 1688, care susțin că, din punct de vedere etimologic, numele de Florii nu are de-a face cu sărbătoarea păgână, ci este simplul plural al substantivului „floare”.
Afirmația e susținută și de vechile noastre cărți de cult precum cele din secolul al XVII-lea, care menționează sintagma în slavona veche - „Nedĕlia țvĕtnaia” - care, tradusă, înseamnă, „Duminica Florilor”, conform doxologia.ro.
Din a doua jumăate a secolului al XIX-lea, forma „Florii/Floriilor” a devenit tot mai folosită în locul celei simple de „Flori/Florilor”.
Duminica Floriilor e sărbătorită din zorii creștinismului
Totuși, ce legătură are această sărbătoare cu florile, având în vedere că Sfânta Scriptură nu ne vorbește decât despre haine și ramuri de finic atunci când se referă la Intrarea Domnului în Ierusalim?
Dacă finicul vi se pare ceva necunoscut, cu siguranță veți recunoaște cealaltă denumire a sa, cea de curmal. Deci, vorbim despre frunze de curmal, un arbore ce face parte din familia mai largă a palmierilor.
Încă din cele mai vechi timpuri, ramurile de finic erau considerate ca fiind simboluri ale biruinţei și, de aceea, romanii își întâmpinau câştigătorii la întreceri sau biruitorii în războaie cu astfel de ramuri.
Citește și: Minunea găsirii Sfintei Cruci, pe care Hristos a fost răstignit. Bucăți din ea, în România. Unde?
Odată cu Intrarea Domnului în Ierusalim, acestea capătă o semnificaţie mult mai profundă, devenind semn al biruinţei asupra morţii pe care Iisus Hristos a învins-o prin învierea lui Lazăr din morţi, dar mai ales prin Învierea Sa.
Arbust rezistent, capabil să trăiască chiar și peste 200 de ani, finicul a fost în veacurile persecuțiilor și un simbol al rezistenței pentru cei dintâi creștini. Pentru dulceața și savoarea sa fructelor sale (curmalele), finicul a fost numit în vechime „hrana pământului”, potrivit blog.bizanticons.ro.
Floriile se sărbătoresc mereu cu o săptămână înaintea Paștelui
Dar legătura denumirii sărbătorii cu florile are legătură cu un obicei desfășurat în Constantinopol și atestat documentar prin secolul al X-lea, în cadrul căruia participau aproape toți demnitarii orașului.
Astfel, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), în lucrarea sa „De cerimoniis”, consemnează faptul că, la acest praznic, împăratul le oferea demnitarilor lumânări, cruci din argint și încă un dar.
„Membrii senatului intră unul după altul în Biserica „Sfântul Dimitrie” (n.r. - din Constantinopol) şi fiecare dintre ei primeşte, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon”.
Obiceiul s-a extins rapid și în alte teritorii, până când creștinii au asociat marea sărbătoare cu florile.
Până în zilele noastre, urmând modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică, preotul să se binecuvânteze ramurile de salcie.
De ce salcie? Pentru că tradiția s-a adaptat și la clima fiecărei țări, folosindu-se pentru Duminica Floriilor ramuri de salcie, măslin și chiar liliac.
Citește și: Misterul Sf. Graal, cupa din care Hristos a băut la Cina cea de Taină. Unde se află prețiosul potir?
Poporul român a ales salcia, se epune, deoarece ea imită cel mai bine gestul de plecare smerită în faţa Mântuitorului lumii.
Având în vedere că aceste ramuri poartă binecuvântarea lui Dumnezeu prin mijlocirea rugăciunii preotului, cel mai potrivit ar fi ca aceste ramuri, după ce se usucă, să nu fie aruncate la gunoi, ci arse sau îngropate în pământ, pentru a se „întoarce” din nou în natură.
În plus, în satul tradiţional, gospodarii obișnuiesc să păstreze salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă, împodobind cu ea icoanele, uşile sau ferestrele caselor.
Iată cum s-a ajuns de la ramurile de finic (curmal) cu care evreii l-au întâmpinat pe Hristos la intrarea în Ierusalim, acum aproape 2.000 de ani, la ramurie de salcie de azi și la denumirea sărbătorii de „Duminica Floriilor”.
