De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Misterul datei exacte de naștere a lui Iisus

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 19.12.2024 - 08:42
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Misterul datei exacte de naștere a lui Iisus - Foto: Freepik
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Misterul datei exacte de naștere a lui Iisus - Foto: Freepik
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi - Foto: Pexels/cottonbro studio (imagine cu rol ilustrativ)
De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi - Foto: Pexels/cottonbro studio (imagine cu rol ilustrativ)

De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Poate să pară o întrebare banală sau naivă, dar dincolo de ea, se află o problemă mult mai complexă, legată de misterul din jurul datei exacte a nașterii lui Iisus.

SHARE

De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Orice creștin, nu doar din România, știe că pe 25 decembrie este sărbătorită nașterea lui Iisus Hristos, numită și Nașterea Domnului. Dar tocmai neclaritatea acestei date a nașterii Mântuitorului a dus la diferențe de celebrare a Noului An, de-a lungul timpului.

De ce Crăciunul și Anul Nou nu pică în aceeași zi? Misterul datei exacte de naștere a lui Iisus

Dacă ați crescut într-o țară creștină sau ați învățat ceva despre creștinism, veți ști că pe 25 decembrie creștinii sărbătoresc nașterea lui Iisus Hristos. 

Probabil că știți, de asemenea, că sistemul nostru calendaristic separă anii în două epoci - înainte de Hristos (BC sau î.Hr) și Anno Domini, adică „în anul Domnului” (AD sau d.Hr.).

Dar anii se schimbă la 1 ianuarie, în loc de 25 decembrie, cum ar fi logic, cel puțin pentru creștini? Care este explicația?

Citește și: Ce vin bei la masa de Crăciun: alb, roșu, sec sau dulce? Ce se potrivește cu sarmalele si friptura?

În primul rând, nu este foarte clar când s-a născut Iisus. Data nu este menționată în niciuna dintre Evanghelii, iar relatările se contrazic între ele.

Evangheliile lui Matei și Luca, scrise la o generație după nașterea Domnului, intră în conflict în ceea ce privește geografia și timpul.

Evanghelia după Matei sugerează că nașterea sa a avut loc în timpul domniei regelui Irod cel Mare, în timp ce, în versiunea lui Luca, Mântuitorul s-ar fi născut după ce Irod a murit.

Fiul său, Arhelau, a fost detronat de împăratul Octavian Augustus, provincia Iudeea fiind condusă de guvernatorul Siriei, Publius Sulpicius Quirinius, care a făcut și recensământul invocat de Evanghelii, scrie iflscience.com.

Data exactă a nașterii lui Iisus Hristos încă este neclară pentru specialiști, chiar dacă Biserica a stabilit-o pe 25 decembrie - Foto: basilica.ro

Niciuna dintre aceste versiuni ale evenimentelor nu se potrivește cu trecerea de la cele două ere temporale, „înainte și după Hristos” sau, cum se mai folosește azi, „înainte și după era noastră”.

Irod cel Mare a murit în jurul anului 4 î.Hr., în martie sau aprilie, cu câțiva ani înainte de data pe care o atribuim acum nașterii lui Iisus.

 Între timp, recensământul la care călătoreau Maria și Iosif - potrivit lui Luca - recensământul lui Quirinius) a avut loc în anul 6 d.Hr., deci un deceniu după moartea lui Irod.

În mare parte, istoricii plasează nașterea lui Iisus în jurul anilor 6-4 î.Hr., favorizând legătura cu regele Irod.

Citește și: Putin vrea interzicerea Crăciunului. "Moș Crăciun, un „agent străin” anti-rus al Occidentului"

Acest lucru s-ar potrivi bine cu sugestia că steaua pe care au urmat-o cei trei Magi sau regi ar fi putut fi o cometă care a apărut în anul 5 î.Hr.

În ceea ce privește motivul pentru care sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie, și acesta este puțin neclar.

Data a început să fie sărbătorită în secolul al II-lea d.Hr., dar a fost nevoie de câteva secole pentru a se înrădăcina în calendarul creștin.

Au existat sugestii conform cărora sărbătoarea a primit această dată târzie de decembrie pentru a coincide cu festivalurile păgâne din jurul solstițiului, dar nici acest lucru nu este clar.

Conform unei alte idei, cunoscută sub numele de „teoria calculului”, data nașterii lui Iisus era necunoscută, fiind în schimb legată de data morții sale.

„În tradiția iudaică, data conceperii unei persoane sfinte coincide cu data morții. Primii creștini credeau că 25 martie a fost data la care Iisus a fost crucificat”, a explicat Martinus Ariya Seta, lector la Universitas Sanata Dharma din Kuala Lumpur, Indonezia, într-un articol pentru The Conversation.

„Pe baza acestei ipoteze teologice, calculul arată că și concepția lui Iisus a avut loc pe 25 martie. Aceasta înseamnă că Iisus s-a născut exact nouă luni mai târziu, adică pe 25 decembrie.”

În ceea ce privește motivul pentru care 25 decembrie nu a fost considerată prima zi a anului, el se poate pune pe seama faptului că 1 ianuarie a fost începutul oficial al noului an cel puțin din anul 153 î.Hr.

Cu secole înainte de aceasta, fusese martie, dar acum, în cea mai mare parte, suntem de acord că noul an începe în ianuarie, în locurile care își centrează calendarele în jurul nașterii lui Iisus.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te