Alegeri parlamentare LIVE

Rezultatele votului în timp real
Camera Deputaților
21,97 %
18,00 %
13,20 %
12,40 %
7,35 %
6,45 %
6,34 %
2,99 %
99.98 %
Senat
22,31 %
18,29 %
14,29 %
12,25 %
7,75 %
6,39 %
6,38 %
2,84 %
99.98 %
Click aici pentru statistici complete

Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul”? A ajuns Mihu din „Toate pânzele sus”, în schimb

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 21.07.2024 - 08:23
Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul” - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul” - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”

Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul”? Cunoscutul actor, ajuns la 66 de ani, a fost un adevărat „copil-minune” al cinematografiei române, jucând alături de nume grele ale filmului de la o vârstă fragedă.

SHARE

Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul”? Puțină lume știe că actorul a fost la un pas să joace partitura pe care a interpretat-o, până la urmă, cu mare succes, Costel Băloiu. Dar Șofron, care era deja un „copil-minune” al cinematografiei, s-a revanșat, ajungând să îl întruchipeze pe Mihu, în serialul tv, la fel de iubit de spectatori, „Toate pânzele sus”.

Cum a ratat Cristian Șofron rolul din „Pistruiatul”? A ajuns Mihu din „Toate pânzele sus”, în schimb

 Cristian Șofron a ajuns la 66 de ani, pe care i-a împlinit pe 9 mai 1958, dar imaginea lui pentru maele public a rămas tot a copilului, apoi adolescentului care, prin filmele în care a jucat de la o vârstă fragedă, a devenit un nume și un chip binecunoscute spectatorilor români.

Cariera sa a început la doar 13 ani, în filmul „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte”, lansat în 1972, regizat de Sergiu Nicolaescu, film bazat pe nuvela „Moartea lui Ipu” de Titus Popovici.

Atunci, micul Cristi a jucat, cu multă siguranță, în compania unor nume de legendă ale cinematografiei și teatrului românesc, printre care Amza Pellea, Octavian Cotescu sau Gheorghe Dinică.

Iar legătura cu marele Amza avea să-i rămână pentru totdeauna în inimă și memorie.

Citește și: Care a fost marea durere a lui Amza Pellea în „Mihai Viteazul”? Adevărul despre vocea sa din film

„Când aveam 13 ani a avut loc premiera filmului („Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” – n.red.), dar înainte filmele își făceau drumul lor, durau atât cât ar trebui să dureze filmările, durau cu anii.

Deci practic eu l-am cunoscut pe domnul Amza pe la vreo 11 ani, cât au durat toate filmările.

Eu am avut această șansă ca în momentul în care am deschis ochii asupra lumii, desigur, în afara familiei mele, să-i am în fața lor pe Amza Pelea, pe Sergiu Nicolaescu, pe Octavian Cotescu, pe domnul Dinică și mulți, mulți, mulți alții.

Sunt convins că lucrul ăsta a însemnat foarte mult pentru evoluția mea, pentru cariera mea artistică, dar sunt convins că au însemnat lucruri importante și pentru formarea mea ca om.

Ochii mei de atunci (au văzut -n.red.) bunătatea, generozitatea, umorul deosebit, grija domnului Amza față de mine în mod special. M-a marcat foarte mult și iată că, după atâția și atâția și atâția ani, simt aici”, a povestit Șofron în podcastul „Altceva cu Adrian Artene”, conform gandul.ro.

Cu Amza Pellea în „Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” - Foto: Facebook/Amza Pellea

Rolul i-a venit „mănușă” și l-a propulsat către alte și alte partiituri cinematografice. Dar, în majoritatea lor, trebuia să poarte părul mai lung decât se permitea pe atunci elevilor, astfel încât a avut nevoie de multe aprobări pentru a-și păstra podoapa capilară și la școală.

„Cât am fost pe la școală – pentru că trebuie să recunosc că mai lipseam – în general, aveam o oarecare îngăduință din partea profesorilor apropo de absențe. Am schimbat vreo trei sau patru școli în perioada aceea.

Pentru că purtam părul mare la toate filmele pe care le-am făcut, (…) tot duceam hârtii de pe peste tot, de la Buftea, de la Ministerul Învățământului. Țin minte că era toată lumea înțelegea, dar era un domn profesor de Muzică și din două în două săptămâni mă întreba „Dar, cu părul ăla, ce-i?”.

În rest, nu am avut mari probleme. E adevărat că felul meu de a fi nu cred că le-a dat nici colegilor, nici profesorilor motive să aibă o oarecare reacție din punctul ăsta de vedere”, a mai povestit actorul, în același podcast.

Citește și: Sergiu Nicolaescu, un om chinuit și singur. „Nu cred că am iubit vreodată”. A avut trei căsnicii

Însă, nu multă lume știe că Cristian Șofron a fost la un pas să interpreteze rolul lui Pistruiatul din celebrul film lansat în 1973.

Costel Băloiu în „Pistruiatul” - Foto: captură video

Actorul a dezvăluit abia acum două luni de ce personajul i-a revenit până la urmă lui Costel Băloiu, după ce, în prealabil, el era cel „aproape distribuit” pentru respectivul rol.

„Am rămas într-o relație amicală cu Costel, deci putem povesti lucrurile astea. Eram aproape distribuit, numai că pe vremea aia făceam cam două-trei-patru filme pe an și eram deja distribuit într-o coproducție româno-germano-franceză (n.r. - e vorba, cel mai probabil, de „Legenda lui „Ciorap de piele”” („La légende du Bas-de-Cuir”), o miniserie în patru episoade difuzată doar în Germania, Franța și Canada).

Începusem deja filmările, domnul Nicolaescu era și el regizor din partea română și juca și în „Pistruiatul” și la un moment dat mi-a zis că este imposibil să facă și să se împartă și el ca actor și ca regizor și să mă împart și eu în două roluri.

Acolo era o producție mare și a fost imposibil. Sigur că atunci poate n-am realizat foarte acută pierderea asta. Succesul filmului m-a făcut după aia să mă gândesc că era frumos și bine să-l fac, dar Costel l-a făcut foarte bine și a nimerit foarte bine rolul', a mai povestit Cristian Șofron în podcastul menționat, potrivit VIVA!.

Dar și-a luat revanșa doar câțiva ani mai târziu, După ce a jucat și în „Cu mâinile curate” (1972), regizat tot de Nicolaescu, Șofron a căștigat „lupta” pentru rolul musului Mihu.

Citește și: VIDEO Recunoașteți personajul? Prima actriță ce a apărut goală într-un film românesc. Pleacă în SUA

Acesta era cel mai tânăr membru al echipajului goeletei Speranța, pornită sub comanda căpitanului Anton Lupan, jucat de Ion Besoiu, în căutarea lui Pierre Vaillant, din seria tv ce a fost difuzată, cu mare succes, pe parcursul anului 1977, „Toate pânzele sus”, regizată de Mircea Mureșan.

De această dată, el i-a „suflat” rolul lui Horațiu Mălăele, cu care a concurat până în ultimul moment.

Cristian Șofron, primul din dreapta, în rolul lui Mihu din „Toate pânzele sus” - Foto: dosaresecrete.ro

„S-au dat probe cu foarte mulţi tineri, iar ultimii am rămas eu şi cu Horaţiu Mălăele. El era deja actor, eu eram un licean, dar s-a întâmplat să iau eu rolul. Peste mulţi ani, când ne-am întâlnit la Nottara, mi-a zis: „Măi, nea Cristi, nici nu ştii cât am suferit eu din cauza matale…”.

Bine, dar de ce, l-am întrebat. „Mai ţii minte când am dat noi probe?”. Da, sigur că ţin minte, zic. „Şi ai luat mata! Eu eram la început de drum în meserie şi mă gândeam că dacă aşa încep eu, că vine un copil şi-mi ia rolurile, ce-o să fac cu viaţa mea…”.

Ne amintim mereu cu plăcere de povestea asta. Revenind la film, e minunat că acest serial, după atâţia ani, are în continuare un efect pozitiv asupra publicului, a povestit Cristian Șofron pentru Adevărul.

Citește și: Julieta Szönyi, actrița din „Toate pânzele sus”: „Frumusețea m-a încurcat”. Se retrage la 40 de ani

Cristian Șofron a apărut și în alte pelicule de mare impact asupra publicului românesc, dintre care amintim: „Pentru patrie” (1978), „Trandafirul galben” (1982), „Noi, cei din linia întâi” (1986), „Pădureanca” (1987), „Mircea” (1989), „Drumeț în calea lupilor” (1990), „Asfalt Tango” (1996), „Triunghiul morții” (1999), „Orient Express” (2004) sau „Moromeții 2” (2018).

În ultimele decenii a fost și director al Teatrului Oeon, dar și al Teatrului Stela Popescu. rămânând și actor al Teatrului Nottara.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te