Cel mai mare jaf din România, comandat de un ministru de interne comunist. mediat după al Doilea Război Mondial, de la filiala Băncii Naționale Române din Brașov, trei gangsteri au furat o sumă uriașă pentru acele vremuri.
Aproape nimeni n-a știut că în spatele loviturii se afla unul dintre cei mai temuți oameni ai epocii, cel dintâi ministru de interne comunist.
Cel mai mare jaf din România, comandat de un ministru de interne comunist. Care a fost prada?
Prada rezultată în urma acelei lovituri a fost un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur, o sumă absolut uriașă pentru acele vremuri.
Era de patru ori mai mare - fără a socoti cocoșeii de aur - decât cea devalizată de autorii „marelui jaf comunist” din 1959, de la filiala din Calea Giulești a Băncii de Stat a Republicii Populare Române, cum se numea pe atunci BNR.
Dar dincolo de autorii jafului, cel care-l comandase, într-o dorință nestăpânită de înavuțire, s-a aflat nimeni altul decât temutul ministru de interne comunist din guvernul Petru Groza, Teohari Georgescu.
Dar cine era acesta? Unii autori consideră că s-a născut la 31 ianuarie 1908, în București, într-o familie de origine evreiască, pe numele său real Samuel Burăh Tescovici. Alții susțin că, de fapt, venise pe lume la Iași, într-o familie de români cu numele de Georgescu
Citește și: Doi bărbați au jefuit Castelul Windsor. Prințul William și familia sa erau în apropiere
A urmat primele două clase la Liceul „Sfântul Sava” din București și la Școala Profesională de Arte Grafice. După serviciul militar (școala de subofițeri din Oradea) a lucrat la atelierele tipografice „Cartea Românească”..
Se apropie de mișcarea comunistă, iar Siguranța îl arestează în 1933 pentru activitățile sale, dar reușește să scape doar cu două luni de închisoare. După aceea, a lucrat ca tipograf la Adevărul și la Imprimeriile Naționale.
În 1940 a ajuns la Moscova, unde a fost instruit de agenții NKVD sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, secretarul general al Internaționalei Comuniste, în tactici de codificare și a transmiterii mesajelor secrete.
Se întoarce în țară, iar în aprilie 1941 este arestat din nou.De data aceasta este condamnat la zece ani de închisoare, dar evenimentele de la 23 august 1944 îl prind deja în libertate.
Mai mult, cu sprijin sovietic, Partidul Comunist îl impune pe Teohari Georgescu ca subsecretar de stat pe chestiuni administrative, la Ministerul Afacerilor Interne, în guvernele Sănătescu și Rădescu, conform amintiridincomunism.wordpress.com.
Teohari Georgescu, primul din stânga, în noiembrie 1951, alături de ceilalți lideri comuniști, Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Petru Groza, Vasile Luca, Alexandru Moghioroș și Iosif Chișinevschi - Foto Fototeca online a comunismului românesc - cota 183/1951
Devine ministru de interne, după preluarea puterii de către guvernul comunist condus de Petru Groza, la 6 martie 1945, funcție pe care o deține până în 1952.
Din această poziție este unul dintre artizanii reprimării partidelor istorice și ai liderilor acestora, în frunte cu liderii PNȚ și PNL, Iuliu Maniu și Ion Mihalache, respectiv Constantin I. C. Brătianu care mor, cu toții, în condiții groaznice, în temnițele comuniste.
Cel mai mare jaf din România s-a petrecut în Brașov
De altfel, pușcăriile s-au umplut de așa-numiții „dușmani a poporului”, adică, tocmai fosta elită politică, economică, intelectuală și științifică a țării.
Tot sub comanda lui Teohari Georgescu, în 1948, Ministerul de Interne a luat decizia arestării episcopilor catolici din România și desființarea Bisericii Române Unite cu Roma.
Teohari Georgescu, scrie istoricul Stelian Tănase, în volumul „Clienții lu’ Tanti Varvara“, „a depus bani în bănci străine […] Exproprierile, cererile unor familii bogate, mai ales evreiești, de a părăsi țara, se soldează cu comisioane grase pentru ministrul de Interne comunist”.
„Se mută în cartierul cel mai select al orașului, într-o vilă somptuoasă, confiscată. Se îmbracă la croitori de lux. Are un stil de viață care sfidează sărăcia din jur. În anturajul lui se găsesc aventurieri, parveniți, oportuniști şi mulți inși din lumea interlopă”. mai nota Tănase.
Citește și: Doi studenți au arătat cum pot fi furate 25 de milioane de dolari în 12 secunde. Jaf electronic
După amnistia dată de regale Mihai, în septembrie 1944, pușcăriile aproape că s-au golit de infractori. Comuniștii ilegaliști, pungașii mărunți și escrocii s-au trezit liberi pe străzi, gata să-și facă de cap.
Haosul de după război le-a priit de minune infractorilor. Aveau la dispoziție arme, uniforme militare, iar forțele de ordine nu făceau față noului val de bandiți, ba, în plus, mulți dintre polițiști erau mână în mână cu infractorii.
Din momentul în care Teohari Georgescu a ajuns în guvern distanţa dintre lumea politică şi cea interlopă a dispărut. Proaspăt ministru, în 1945, era interesat să achiziţioneze devize, cocoşei de aur, să facă avere, dar şi să apară în presă ca un erou al luptei cu infractorii.
În acest context, din poziția în care ajunsese, el și-a chemat doi foşti colegi de celulă, Constantin Cairo şi Florică Voinescu, pentru a-l ajuta să-şi consolideze averea, dar și puterea. Primul își căpătase porecla de „Cairo” pentru infracțiunile comise inclusiv prin capitala Egiptului.
Iată cum povesteşte Traian Tandin, autorul best-seller-ului „Jafuri celebre din România”, întâlnirea dintre cei trei.
„Când acesta i-a chemat, au venit spăşiţi la el, crezând că urmează să-i linşeze. Când colo, el le-a spus: Uite nu v-am uitat cum am trăit împreună şi vreau, după stilul american, să vă fac poliţişti şi să-mi aduceţi toţi hoţii la picioare!
Cei doi gangsteri nu numai că i-au mulţumit cu plecăciuni, dar au făcut imediat cerere să intre în PCR, cereri semnate pe loc de Teohari Georgescu. Doi mari infractori s-au văzut liberi şi ajunşi în hainele de comisari, era ca şi când pui lupul paznic la oi”, scrie Tandin, citat de bizbrasov.ro.
Sediul BNR din Brașov, în anii jafului, se afla pe strada Porții, actuala Republicii - Foto: bizbrasov.ro
Astfel, Voinescu şi Cairo au devenit şefi la Circumscripţia I, respectiv Circumscripţia II de Poliție din Bucureşti. Teohari Georgescu şi-a explicat alegerea făcută spunând că, fiind spărgători de meserie, cei doi puteau ajuta la anchetele făcute de Poliţie în cazurile de furt.
Pentru prima lovitură şi-au ales ca ţintă sediul Băncii Naţionale din Braşov. Şi, pentru ca lovitura să aibă succes, l-au cooptat pe cel mai experimentat spărgător de seifuri al vremii, Florică Florescu.
Teohari Georgescu a murit în 1976
Ceo trei răufăcători, mascaţi şi înarmaţi, au atacat sediul BNR din Braşov. Acesta se afla, în acele vremuri, pe strada Porții, actuala Republicii, acolo unde astăzi își are sediul Parchetul. La jaf au folosit dinamită, iar paznicii au fost împuşcaţi.
Casa de bani a fost tăiată prin placa din spate, cu un instrument special numit „gură de lup”. Tăierea plăcilor de oțel stratificate pentru a ajunge la compartimentele cu bani, necesita un procedeu aparte, în care Florescu era specialist.
Hoţii au fugit cu o pradă de million de dolari şi 300 de cocoşei de aur o sumă uriașă pentru acea vreme. Polițiștii brașoveni au intervenit mult prea târziu şi nu au reuşit să-i prindă.
Tâlharii au lăsat în urma lor victime, dar şi numeroase amprente, lucru care a uşurat mult munca anchetatorilor.
Citește și: Cine a fost în realitate Comisarul Moldovan jucat de Sergiu Nicolaescu. Criminalul devenit erou
Mai abil decât ceilalţi doi camarazi, Florescu şi-a luat partea şi a fugit în Franța, pierzându-şi urma. Şi-a lăsat, totuşi, un înlocuitor în bandă, pe Istrate, tânărul ucenic al lui Florescu, care învăţase deja toate tainele meseriei şi îl putea înlocui cu succes.
Voinescu şi Cairo, ajutaţi de Istrate, au luat la ţintă alte filiale ale BNR, atât din ţară cât şi din Bucureşti. Nu de puţine ori, loviturile grupării s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti.
Inerent, au apărut însă neînţelegeri în grupul de nelegiuiţi. Istrate s-a considerat nedreptăţit la împărţirea prăzilor şi, atunci când a fost agăţat de comisarii poliţiei, a trădat.
Speriat că i se vor pune în cârcă şi faptele colegilor săi, a dat în vileag locul şi ora la care urma să aibă loc o nouă lovitură. Cazul a fost rezolvat de Brigada „Fulger”, ce curpindea 22 de polițiști incoruptibili, condusă de un comisar celebru în acele timpuri, Eugen Alimănescu.
Acesta era supranumit „Terminatorul” pentru modul dur în care riposta infractorilor - inclusiv prin execuția lor - și care a inspirat personajul comisarului Moldovan din seria de filme realizată de Sergiu Nicolaescu.
În urma „pontului“, brigada comisarului Alimănescu a aflat care va fi următoarea spargere a lui Voinescu și Cairo, aceștia fiind prinși în flagrant.
În ziare, evenimentul a fost prezentat dramatic, dar fără prea multe detalii, undeva în paginile interioare. S-a relatat că, înconjuraţi de poliţie, cei doi spărgători au preferat să-și tragă câte un glonț mortal unul altuia.
Având în vedere felul în care acţiona comisarul Alimănescu, care executase cu sânge rece numeroşi infractori prinşi asupra faptului, scenariul unei sinucideri reciproce este puţin credibil, cei doi infractori fiind, cel mai probabil, împușcați de polițiști, poate de Alimănescu însuși.
Nimeni nu a vorbit de faptul că cei doi bandiți erau membri ai Partidului Comunist, de implicarea ministrului Teohari Georgescu - cel care făcuse polițiști din fosții săi colegi de pușcărie - ori despre soarta sumei recuperate.
Totuși, steaua lui Teohari Georgescu avea să apună în doar câțiva ani. După șapte ani în fruntea Ministerului de Interne, pe 18 februarie 1952, el este arestat pentru „deviere de dreapta”, într-o mișcare de epurare a conducerii comuniste făcută de Gheorghe Gheorghiu-Dej căreia îi mai pică „victime” și temuții, până atunci, Ana Pauker și Vasile Luca.
Teohari Georgescu a fost eliberat în 1956, dar pierde orice funcție în conducerea partidului. În schimb, este plasat ca director la editura „Cartea Românească”, numită „Întreprinderea poligrafică 13 decembrie 1918”, după venirea la putere a comuniștilor, pe care a condus-o între 1953-1972.
Teohari Georgescu a fost reabilitat în 1968 de noul stăpân al partidului și al României, Nicolae Ceaușecu, murind la 31 decembrie 1976, în București, la vârsta de 68 de ani.
